Pentru ce vin mii de turişti germani în România? Autorităţile din turism promovează o atracţie inedită

26 01. 2015, 11:41

„Standul României la târgul de la Stuttgart a fost vizitat până acum de peste 150.000 de persoane, iar interesul cel mai mare a fost pentru Transilvania şi Delta Dunării, în mod special pentru turismul activ şi turismul în natură. Un segment care a suscitat interes în acest an este observarea de mamifere mari în natură, respectiv urs şi lup, programe pentru care există deja câteva mii de cereri concrete”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Adina Secară, directorul Biroului de Informare şi Promovare Turistică a României în Germania.

Ea a spus că dacă în anii trecuţi doar câteva sute de germani ajungeau anual pentru observarea animalelor mari, promovarea făcută la târg pentru acest segment va atrage peste 5.000 de turişti în acest an. Programele sunt dezvoltate de agenţiile de turism, în parteneriat cu ocoalele silvice.

„Pentru observarea de animale mari, turiştii vin în special în zonele Piatra Craiului şi Zărneşti. Cei de la ocoalele silvice le dau zilnic de mâncare urşilor în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, o delicatesă pentru ei fiind porumbul cu zahăr. Cu o oră înainte de hrănirea animalelor, turiştii sunt urcaţi în foişoare. Eu am văzut într-o singură oră 16 urşi”, a afirmat Adina Secară.

Observarea lupilor este o activitate mai anevoioasă, pentru care turistul trebuie să aloce câteva zile.

Târgul de la Stuttgart, la care România a fost în acest an ţară parteneră, este cea mai mare manifestare de acest tip pentru public din Europa. La standul României, construit pe 180 de metri pătraţi, participă 20 de firme.

Târgul a fost vizitat până sâmbătă de peste 210.000 de persoane, dintre care la standul României au ajuns 150.000.

„Au fost foarte mulţi vizitatori care au cumpărat vacanţe direct de la stand, mult mai mulţi decât în anii trecuţi. Fiind ţară parteneră, am avut multe emisiuni la radiourile şi televiziunile din Germania în această perioadă, iar oamenii au văzut destinaţiile promovate şi au venit să cumpere vacanţe”, a mai spus Adina Secară.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în primele zece luni ale anului trecut au ajuns în România 206.000 de turişti germani. Aceştia au fost interesaţi în special de circuite culturale, turism activ, ecoturism şi călătorii în oraşe. În ultimii ani a crescut şi interesul acestora pentru vacanţe în Bucureşti.

Germania conduce în topul ţărilor furnizoare de turişti pentru România, cu 228.000 de persoane în 2013, urmată de Italia (181.000 de turişti) şi Franţa (118.000 turişti).

Sursa: MEDIAFAX