Declaraţia oficialilor de la Muzeul Egiptean din Cairo, după ce restauratorii au distrus masca lui Tutankhamon
Barba măştii funerare din aur a lui Tutankhamon – care are o vechime de peste 3.000 de ani – s-a desprins în luna august a anului trecut, iar reprezentanţii muzeului nu au făcut public acest lucru la acel moment.
Săptămâna aceasta, însă, au apărut în mediul online mai multe fotografii în care pot fi observate urmele de adeziv folosit pentru a ataşa barba de mască. Acest fapt a stârnit întrebări privind capacitatea autorităţilor egiptene de a se îngriji de comorile lor arheologice.
Barba măştii s-a desprins în momentul în care angajaţii muzeului schimbau becurile cutiei în care era expus artefactul, potrivit Ministerului Antichităţilor din Egipt.
Christian Eckmann, un specialist german care a fost adus la sediul muzeului pentru a evalua pagubele, a declarat, sâmbătă, că detaliile privind acest incident au fost exagerate.
„Utilizarea adezivului pe bază de răşină epoxidică nu este cea mai bună soluţie, dar este o soluţie”, a spus acesta, în timpul unei conferinţe la care a participat şi ministrul Antichităţilor, Mamdouh al-Damati.
„Însă, din nefericire, această măsură a fost aplicată necorespunzător, astfel încât acum se pot observa urmele de adeziv în zona bărbii”, a mai spus Eckmann.
Folosirea unui adeziv pentru lipirea bărbii de mască nu este o măsură fără precedent. În momentul în care a fost descoperită masca funerară, barba era desprinsă de aceasta, a spus Eckmann, adăugând că artefactul a fost adus chiar în aceste condiţii la Muzeul Egiptean din Cairo, în 1924.
Abia în 1941 barba a fost lipită de mască, cu ajutorul unui adeziv, care s-a deteriorat pe parcursul celor peste 70 de ani, astfel încât incidentul din luna august a anului trecut era de aşteptat să se întâmple, a mai spus Eckmann.
Anterior conferinţei de sâmbătă, unul dintre specialiştii muzeului a declarat pentru Associated Press (AP) că masca funerară a fost iremediabil distrusă din cauza adezivului folosit.
„Din nefericire, s-a folosit un material cu proprietăţi ireversibile – răşina epoxidică se foloseşte pentru lipirea pieselor din metal şi piatră – şi cred că nu era potrivit pentru un obiect uimitor precum masca din aur a lui Tutankhamon”, a declarat specialistul, al cărui nume nu a fost făcut public. „Masca trebuia să fie dusă la laboratorul de restaurare, dar se grăbeau să o expună din nou şi au folosit această substanţă ireversibilă, care se usucă foarte repede”, a mai spus acesta.
Un alt specialist de la muzeu, care ar fi fost martor la acest incident, a spus că, atunci când un coleg de-al său şi-a dat seama ce s-a întâmplat, a luat o spatulă şi a încercat să elimine adezivul, dar a lăsat pe mască zgârieturi permanente.
Muzeul Egiptean din Cairo a dezminţit, vineri, faptul că angajaţii săi au distrus masca funerară, una dintre cele mai frumoase piese ale instituţiei vizitate anual de sute de mii de turişti.
„Este de neconceput, sunt conservatori, nu tâmplari”, a declarat pentru AFP directorul muzeului, Mahmoud al-Helwagy. „Operaţiunea a fost bine făcută”, a mai spus acesta.
Potrivit lexpress.fr, o asociaţie egipteană care luptă pentru protejarea patrimoniului a anunţat, vineri, că va depune, sâmbătă, o plângere privind Ministerul Antichităţilor, pentru gestiune proastă, la procurorul general.
În decembrie 2014, patru săli dedicate faraonului Tutankhamon, renovate recent în cadrul Muzeului Egiptean din Cairo, au fost deschise oficial pentru public.
Renovarea celor patru săli face parte dintr-un proiect întins pe durata a şapte ani, care vizează reabilitarea întregului Muzeu Egiptean din Cairo, inaugurat în 1902, în Piaţa Tahrir.
Cele patru săli, inaugurate de premierul egiptean Ibrahim Mahlab, adăpostesc veritabile comori extrase din mormântul lui Tutankhamon, supranumit „regele-copil”, care a fost descoperit în anul 1922.
Aceasta a fost una dintre cele mai importante descoperiri arheologice ale secolului al XX-lea.
Mormântul faraonului Tutankhamon a rămas neatins vreme de 3.000 de ani, până când arheologul britanic Howard Carter a reuşit să îl găsească, după mulţi ani de săpături sterile.
Tutankhamon a domnit în Egipt în perioada 1336 î.e.n. – 1327 î.e.n., începându-şi domnia în jurul vârstei de 8 sau 9 ani. Istoricii spun că ar fi fost fiul lui Akhenaten, cunoscut sub denumirea de „regele eretic”.
Tutankhamon s-a căsătorit cu sora lui vitregă, Ankhesenpaaten, şi avea 17 sau 18 ani atunci când a murit. Cauza morţii sale a rămas până în zilele noastre un mister – ar fi putut să fie asasinat sau să fi murit din cauza unor răni suferite la o partidă de vânătoare.
Sursa: Mediafax