Adolescenţii care dorm prost pot avea un comportament periculos la maturitate

19 01. 2015, 10:29

Cercetătorii americani au descoperit că adolescenţii cu obiceiuri proaste legate de somn sunt mult mai predispuşi la a avea comportamente riscante în anii următori decât cei care dorm profund.

Oamenii de ştiinţă spun că părinţii ar trebui să fie mai atenţi la programul de somn al adolescenţilor.

Un alt studiu sugerează că un somn sănătos este esenţial pentru a lua decizii sănătoase. Cercetătorii au analizat date despre mai mult de 6.500 de adolescenţi din Statele Unite pentru studiul publicat în revista Alcoholism: Clinical and Experimental Research.

Oamenii de ştiinţă au analizat modelele de somn, consumul de droguri şi alcool cu ajutorul unui sondaj la nivel naţional, efectuat în trei etape, în perioada 1994-2002.

Persoanele care dormeau prost când au fost chestionate prima dată erau cel mai predispuse la probleme cu alcoolul şi drogurile în acea perioadă.

Dar cercetătorii au vrut să afle dacă somnul de proastă calitate şi somul insuficient sunt legate independent de astfel de probleme mai târziu în viaţă.

Adolescenţii care au raportat probleme în a adormi cel puţin o dată pe săptămână erau mai predispuşi la a bea foarte mult, la a avea comportamente sexuale pe care le-ar regreta apoi sau la a lua droguri în anii următori.

Potrivit studiului, cu cât era mai gravă problema de somn, cu atât legătura cu problemele amintite era mai mare. Cei care aveau probleme mari în a adormi în aproape fiecare zi erau cu 33% mai predispuşi la a avea probleme cu alcoolul şi drogurile decât adolescenţii care reuşeau să adoarmă foarte repede.

Totodată, conform oamenilor de ştiinţă, cu cât erau mai puţine orele de somn raportate de adolescenţi, în medie, cu atât era mai mare probabilitatea de a suferi ulterior o serie de probleme, inclusiv relaţii tensionate din cauza consumului de alcool.

Studiul a arătat că fiecare oră de somn în plus părea să ofere o oarecare protecţie. De asemenea, fiecare oră în plus era legată de o scădere a probabilităţii de a consuma alcool în mari cantităţi dintr-o dată.

Sursa: Mediafax