Agenţia spaţială europeană speră să primească un premiu Nobel pentru misiunea Rosetta

19 01. 2015, 00:00

„Sper că vor exista premii Nobel asociate rezultatelor obţinute de Rosetta şi Philae”, a declarat, vineri, Jean-Jacques Dordain.

Rosetta şi Philae au fost desemnate reuşitele ştiinţifice principale ale anului 2014 de către revista americană Science, datorită potenţialului important privind descoperiri despre originea Sistemului Solar şi a vieţii pe Terra.

Sonda spaţială europeană Rosetta se va apropia cel mai mult de cometa 67P/ Ciuriumov – Gherasimenko, la distanţa de doar 6 kilometri, pe 14 februarie, „de Ziua Îndrăgostiţilor”, a spus Jean-Jacques Dordain. Între Rosetta şi cometa Ciuri există „o poveste de dragoste”, potrivit directorului ESA.

Pe 13 august, cometa Ciuri se va apropia cel mai mult de Soare. „Între aceste două date, vom colecta informaţii extraordinare care le vor da mult de muncă savanţilor în următoarele decenii”, a spus Dordain.

Directorul ESA a recunoscut că au fost „câteva probleme” în momentul plasării robotului Philae pe cometă, în ceea ce priveşte obţinerea de imagini şi date ştiinţifice pentru a le difuza marelui public imediat, fără a le păstra pentru a fi studiate mai întâi de oamenii de ştiinţă în eventualitatea unor descoperiri importante.

„Sunt în poziţia de a şti lucrurile acestea”, pentru că „în ziua plasării robotului pe cometă, chiar eu am insistat să avem imagini şi am scos chiar eu câteva. Este nevoie de un progres aici”, a subliniat şeful ESA.

Cu toate acestea, Dordain nu vrea să „dea cu pietre” în oamenii de ştiinţă. „Dacă facem aceste misiuni este şi mulţumită acestor cercetători principali care au avut idei minunate şi care realizează instrumentele. Viaţa lor înseamnă să fie primii care descoperă ceva”, a explicat Dordain.

„Va trebui, probabil, să facem o sortare şi să vedem care sunt cu adevărat datele esenţiale pe care cercetătorii trebuie să le păstreze un timp, înainte de a le publica” şi „care sunt datele pe care le putem da direct publicului”. „Am decis să reanalizăm această problemă”, a declarat oficialul ESA.

Micul robot Philae, pasager la bordul sondei spaţiale Rosetta timp de zece ani, a atins suprafaţa cometei Ciuri pe 12 noiembrie 2014, după o coborâre liberă de şapte ore, la peste 510 milioane de kilometri de Terra.

După câteva „sărituri” pe suprafaţa cometei, robotul a ajuns într-o zonă umbroasă, lucru ce împiedică panourile solare să încarce bateriile şi să permită robotului să îşi continue munca de cercetare. Philae hibernează din data de 15 noiembrie 2014.

Porivit CNES, agenţia spaţială franceză, robotul se va reactiva în cursul lunii martie 2015, când va primi mai multă lumină solară.

Director al ESA din anul 2003, Jean-Jacques Dordain va preda ştafeta germanului Johann-Dietrich Woerner, actualul şef al Centrului aerospaţial german (DLR), pe 1 iulie 2015.

Sursa: Mediafax