Un risc mai puţin cunoscut până acum al utilizării reţelelor de socializare

18 01. 2015, 10:23

Internauţii care utilizează reţele de socializare ca Twitter şi Facebook sunt stresaţi pentru că „află despre evenimente care pot afecta viaţa altor oameni” şi nu din cauza acestor platforme online în sine.

„Această descoperire a «costului compasiunii» susţine ideea că stresul poate fi contagios”, a declarat Keith Hampton, unul dintre autorii studiului realizat de Pew Research Center şi Universitatea Rutgers.

„Nu există dovezi, în datele obţinute de noi, că utilizatorii reţelelor de socializare online s-ar simţi mai stresaţi decât cei care folosesc mai puţin sau deloc tehnologiile digitale”, a mai spus Hampton.

Mulţi dintre internauţii americani care folosesc platforma Twitter, trimit e-mailuri şi distribuie fotografii cu ajutorul telefoanelor mobile prezintă chiar niveluri mai puţin ridicate de stres.

Potrivit centrul de cercetare Pew, stresul afectează diferit femeile şi bărbaţii.

„Nu există nicio diferenţă, din punct de vedere statistic, între nivelul de stres al unui bărbat care utilizează reţelele sociale online, un telefon mobil sau internetul şi un bărbat care nu foloseşte deloc aceste tehnologii”, potrivit cercetătorilor.

Dar „o femeie care foloseşte platforma Twitter de mai multe ori pe zi, care trimite şi primeşte 25 de e-mailuri şi distribuie două fotografii cu ajutorul telefonului mobil prezintă un nivel de stres cu 21% mai ridicat decât o femeie care nu foloseşte deloc aceste servicii”, au evidenţiat oamenii de ştiinţă.

În schimb, stresul poate fi contagios, mai ales legat de Facebook, cea mai populară platformă de socializare online în rândul americanilor, acesta fiind locul unde atât femeile, cât şi bărbaţii află despre evenimentele stresante pentru alte persoane.

O femeie cu un număr mediu de prieteni pe Facebook află despre 13% mai multe evenimente stresante din viaţa cunoştinţelor sale de pe reţeaua socială, iar un bărbat, de 8% mai multe situaţii stresante.

„Costul compasiunii este resimţit în mod special de femei”, iar acest lucru se întâmplă din cauza „a două lucruri legate de stresul la femei: ele au deja un nivel de stres din start. Femeile sunt, de asemenea, mai conştiente de evenimentele stresante din viaţa prietenilor şi a familiilor lor”, au explicat cercetătorii.

Studiul a fost realizat în rândul a 1.801 adulţi americani, în perioada 7 august – 16 septembrie 2014, cu o marjă de eroare între 2,6 şi 3,3 puncte procentuale în funcţie de categorie.

Sursa: Mediafax