Parlamentul European permite statelor să interzică organismele modificate genetic
Potrivit unui comunicat al PE, europarlamentarii au adoptat, marţi, în sesiunea plenară de la Strasbourg, o nouă legislaţie „care permite statelor membre UE să restricţioneze sau să interzică deplin cultivarea recoltelor care conţin organisme modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor, chiar dacă acest lucru este permis la nivel UE”.
Propunerea legislativă, agreată informal de PE şi Consiliu în decembrie, fusese pusă pe agendă iniţial în 2010, dar a fost deblocată abia după patru ani, din cauza dezacordului dintre statele membre care favorizează OMG şi cele care se opun.
„Acest acord va oferi mai multă flexibilitate pentru statele membre care vor să restricţioneze cultivarea OMG pe teritoriul lor. Va reprezenta un punct de referinţă într-o dezbatere care este departe de a fi încheiată între poziţiile pro şi contra OMG”, a declarat raportorul belgian Frédérique Ries (ALDE).
”În ceea ce priveşte viitorul, am încredere în promisiunea Preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de a întări procesul democratic privind OMG în Europa şi de a se asigura că cercetarea este cu adevărat independentă”, a mai spus Ries.
Acordul negociat cu miniştrii UE a fost adoptat cu 480 de voturi pentru, 159 împotrivă şi 58 de abţineri.
Noile reguli vor permite statelor membre să interzică OMG din motive de protecţie a mediului, dar şi din alte motive, cum ar fi cerinţele privind planificarea urbană sau naţională, impactul socio-economic, evitarea prezenţei involuntare a OMG în alte produse şi obiective ale politicii agricole, se arată în comunicat.
Înainte ca un stat membru să adopte astfel de măsuri, legislaţia cere o procedură care să le permită companiilor producătoare de OMG să îşi dea acordul pentru interdicţii asupra autorizaţiilor lor de punere pe piaţă. Legea prevede că un stat membru poate impune restricţia unilateral, dacă o companie nu este de acord.
În prezent, porumbul MON810 este singurul organism modificat genetic cultivat în UE. Cartoful modificat genetic „Amflora” a fost interzis de Curtea generală UE în 2013, după ce iniţial fusese aprobat de Comisia Europeană.
Noua legislaţie va intra în vigoare în primăvara acestui an.
Sursa: MEDIAFAX