Home » D:News » Gena care declanşează o formă agresivă de cancer mamar a fost identificată

Gena care declanşează o formă agresivă de cancer mamar a fost identificată

Gena care declanşează o formă agresivă de cancer mamar a fost identificată
Publicat: 12.01.2015
Gena care declanşează una dintre cele mai periculoase forme de cancer mamar a fost identificată de cercetătorii de la Wellcome Trust Sanger Institute din Marea Britanie, care speră să producă pe baza descoperirii lor o serie de tratamente noi şi eficiente împotriva acestei maladii.

Potrivit dailymail.co.uk, descoperirea oamenilor de ştiinţă britanici vizează cancerul mamar triplu negativ, o maladie greu de tratat, caracterizată prin tumori care cresc şi se răspândesc foarte repede.

Acest tip de cancer a fost denumit astfel pentru că nu exprimă genele asociate receptorilor estrogeni (ER), receptorilor de progesteron (PR) şi celor de Her2/neu.

Specialiştii consideră că această formă reprezintă o cincime din totalul cazurilor de cancer mamar de pe plan mondial şi apare în general la tinereţe, afectând femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.

Tratamentele clasice, începând cu medicamentul standard Tamoxifen şi până la medicamentul-minune Herceptin, sunt complet inutile în faţa acestui tip de cancer, care are cel mai rău pronostic medical dintre toate formele de cancer mamar.

Descoperirea făcută de cercetătorii de la Wellcome Trust Sanger Institute, aflat în apropiere de Universitatea Cambridge, aduce o rază de speranţă întrucât ar putea conduce spre dezvoltarea unor noi tratamente.

Studiul, realizat pe un eşantion de aproape 3.000 de femei, a dezvăluit faptul că o anumită genă, denumită BCL11A, este deosebit de activă în tumorile pacientelor care suferă de cancer mamar triplu negativ.

Femeile la care cercetătorii au identificat această genă aveau în acelaşi timp forme avansate de cancer, potrivit acestui studiu, publicat în revista Nature Communications.

Experimentele pe şoareci au confirmat rolul important jucat de această genă.

De exemplu, animalele care au fost modificate genetic pentru a dezvolta cancer mamar au rămas sănătoase atunci când gena respectivă a fost dezactivată.

De asemenea, dezactivarea genei la nivel celular a făcut ca acestea să devină mai puţin dispuse să devină canceroase.

Cancerul mamar triplu negativ tinde să fie mai agresiv decât oricare alt tip de cancer mamar. Studiile au arătat că obişnuieşte să se extindă dincolo de zona sânilor şi prezintă un risc mai mare de recidivă după tratament. Riscurile par să fie cele mai mari în primii ani după tratament.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Test de cultură generală. Ce este inflația?