Facebook a cumpărat o companie specializată în aplicaţii de recunoaştere vocală

07 01. 2015, 00:00

„Wit.ai s-a alăturat Facebook. Înseamnă o dezvoltare incredibilă pentru proiectul nostru”, au anunţat reprezentanţii acestei societăţi înfiinţate în urmă cu un an şi jumătate, la San Francisco.

Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică.

Wit.ai lucrează la realizarea unor aplicaţii de recunoaştere vocală, care să le permită utilizatorilor să controleze total funcţiile telefonului mobil, să regleze temperatura dintr-un spaţiu şi să servească drept interfaţă pentru anumite obiecte conectate la internet.

Wit.ai cuprinde în prezent o comunitate de peste 6.000 de dezvoltatori, care au contribuit la realizarea a sute de aplicaţii şi dispozitive.

„Dar suntem încă la primii paşi”, au mai spus reprezentanţii Wit.ai, potrivit cărora alăturarea Facebook le va aduce „resurse” pentru a trece într-o nouă etapă de dezvoltare.

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,35 miliarde de utilizatori activi în fiecare lună, fapt care înseamnă că aproape jumătate din populaţia conectată la internet la nivel mondial foloseşte această platformă măcar o dată pe lună, după cum relata la sfârşitul lunii octombrie 2014 publicaţia The Wall Street Journal.

Facebook a realizat în 2014 două achiziţii importante, preluând aplicaţia de mesagerie instant WhatsApp, într-o tranzacţie evaluată la 19 miliarde de dolari, şi dezvoltatorul de echipamente pentru realitate virtuală Oculus VR, pentru 2 miliarde de dolari.

Sursa: MEDIAFAX