Un volum foarte mare de apă, descoperit la mare adâncime sub scoarţa terestră
Această apă, veche de câteva miliarde de ani, se află la o adâncime de mai mulţi kilometri sub nivelul scoarţei terestre. Oamenii de ştiinţă estimează că apa captivă în profunzimile Pământului are un volum de 11 milioane de kilometri cubi – mai mult decât volumul total al apei din toate râurile, lacurile şi mlaştinile de pe Terra.
Studiul, coordonat de Barbara Sherwood Lollar, profesor la Universitatea Toronto din Canada, a fost prezentat la conferinţa de toamnă organizată de American Geophysical Union.
Cercetătorii nord-americani au descoperit că această apă captivă reacţionează cu rocile şi eliberează hidrogen, un element chimic care reprezintă o potenţială sursă de hrană.
Din acest motiv, straturile profunde ale scoarţei Pământului ar putea adăposti forme de viaţă microscopice.
Scoarţa terestră din care sunt formate continentele conţine unele dintre cele mai vechi roci de pe planetă.
Oamenii de ştiinţă care sondează profunzimile Terrei – prin sonde şi mine – au descoperit că apa captivă la acel nivel este aproape la fel de veche ca şi rocile în cauză.
Cea mai veche apă, descoperită la o adâncime de 2,4 kilometri într-o mină din Canada, are o vechime cuprinsă între 1 miliard şi 2,5 miliarde de ani.
Pe lângă noile estimări ale volumului total de apă străveche, savanţii nord-americani au folosit date culese din 19 mine, analizate în cadrul programului Deep Carbon Observatory, pentru a calcula volumul de hidrogen produs prin intermediul reacţiilor chimice subterane.
Sursa: Mediafax