Papa Francisc împlineşte 78 de ani: ce cadou neobişnuit i-au pregătit admiratorii?
Veniţi din toată Italia, iar unii chiar mai de departe, ei intenţionează să se trezească în zori pentru a fi în primele rânduri în timpul audienţei generale care va începe la ora 10.00.
Ei vor agita un fular alb la trecerea Papei Francisc, apoi vor asculta cateheza şi binecuvântările sale. Dar spre prânz, când de obicei mulţimea se dispersează la plecarea papei, ei au stabilit ca în piaţă să răsune unele dintre ariile preferate ale lui Jorge Bergoglio. În acest timp, cuplurile vor dansa cu sutele pe celebra Via della Conciliazione pentru a-i oferi simbolic papei acest dans senzual născut în profunzimile oraşului Buenos Aires.
„Să dansăm pentru papă va fi cadoul nostru”, a explicat Cristina Carmorani, profesor de dans la Conventello, în apropiere de Ravenne (nord-est), care a lansat iniţiativa „Un tango pentru Francisc” pe Facebook.
Ea speră să strângă câteva sute de persoane, afirmând că a primit peste 3.200 de înscrieri. „Toată lumea s-a dezlănţuit, niciodată nu mi-aş fi imaginat o asemenea adeziune”, a declarat ea în presă.
Pe pagina pe care a creat-o, sfaturile sunt clare – purtaţi un fular alb, veniţi devreme, treceţi pe la toaletă înainte pentru că nu sunt prevăzute toalete pentru acest eveniment – în timp ce participanţii, nerăbdători, şi-au multiplicat comentariile.
Potrivit previziunilor meteorologice, vremea ar urma să fie mai bună azi, după mai multe zile de ploaie la Roma.
Când era doar cardinal de Buenos Aires, în urmă cu câţiva ani, Jorge Bergoglio şi-a mărturisit într-un interviu pasiunea pentru marii muzicieni de tango. Potrivit surorii sale mai mici, el era un bun dansator în tinereţe.
Anul trecut, la prima aniversare la Roma a noului suveran pontif argentinian, Radio Vatican a difuzat ariile de tango preferate de papă, între care „Por una cabeza” de Carlos Gardel.
Într-un cu totul alt stil, asociaţia „Papaboys” organizează miercuri un maraton de rugăciune ca omagiu adus papei la San Lorenzo, un centru de primire pentru tineri situat la porţile Vaticanului.
După o slujbă celebrată la miezul nopţi de un preot al Opus Dei, recitarea rozariului şi euharistie, participanţii vor fi prezenţi la audienţa generală din piaţa San Pietro.
Ulterior, ei au prevăzut să se întoarcă la centrul San Lorenzo pentru a-şi relua rugăciunile, care vor continua până la miezul nopţii.
Papa Francisc pare totuşi că vrea ca această zi să nu iasă din comun. Nimic special nu este prevăzut în programul său oficial, iar presa italiană vorbeşte doar de un tort pregătit pentru prânz.
Anul trecut, în timp ce zeci de mii de persoane îi urau „La mulţi ani!” pe Twitter, papa s-a mulţumit să invite personalul la reşedinţa Santa Marta, unde locuieşte, la slujba de dimineaţă, pentru a-i oferi o atmosferă familială.
Ulterior, el a luat micul dejun cu patru persoane fără adăpost.
Sursa: MEDIAFAX