„Cel mai mare ochi al lumii îndreptat către cer”: ţările europene vor avea cel mai puternic telescop de pe Pământ
Noul telescop optic va fi „cel mai mare ochi al lumii îndreptat către cer”, potrivit site-ului ESO, o organizaţie susţinută de 15 ţări europene şi de Brazilia.
„Decizia Consiliului înseamnă că faza de construire a telescopului poate demara: industriile implicate în construcţia E-ELT au la dispoziţie finanţarea necesară şi pot începe lucrul potrivit planului stabilit”, a declarat Tim de Zeeuw, director general al ESO, potrivit unui comunicat.
Construcţia E-ELT, în deşertul Atacama din Chile, va avea loc în două faze.
Prima etapă beneficiază de fonduri de aproape un miliard de euro. Banii vor acoperi costurile de construire a unui telescop funcţional integral şi a unei serii de instrumente puternice.
În acest stadiu, 10% din costul total al proiectului au fost reportate pentru cea de-a doua etapă.
Primele observaţii vor putea fi făcute cu ajutorul E-ELT peste zece ani.
Acest telescop, cu un diametru de 39 de metri, operează în spectrul luminii vizibile şi în infraroşu.
E-ELT va cerceta cerul de pe vârful Cerro Armazones, la circa 20 de kilometri de Cerro Paranal, care găzduieşte instrumentul VLT (Very Large Telescope) al ESO.
Noul instrument „va face posibile descoperiri fără precedent în domeniul exoplanetelor, al compoziţiei Sistemului Solar, al galaxiilor apropiate şi Universului îndepărtat”, potrivit ESO, al cărui sediu se află la Garching, în apropiere de München, în Germania.
Sursa: MEDIAFAX