Un schelet datând din Epoca Bronzului, vechi de 4.500 de ani, prezintă, la nivelul oaselor, leziuni despre care cercetătorii spun că sunt rezultatul cancerului metastatic. Se crede că ar fi fost vorba despre un bărbat care avea 35-40 de ani când a murit. La origine, cred ei, omul a suferit fie de cancer de prostată, fie de cancer pulmonar; ulterior, cancerul s-a generalizat, răspândindu-se şi la nivelul altor organe şi provocând, în cele din urmă, moartea.
Scheletul a fost deshumat dintr-un mic cimitir din regiunea siberiană Cis-Baikal, unde fuseseră îngropaţi mai mulţi indivizi umani ce trăiseră ca vânători-culegători.
Este vorba de unul dintre cele mai vechi cazuri de cancer cunoscute în lume şi cel mai vechi caz documentat din nord-estul Asiei, spune Angela Lieverse, bioarheolog la University of Saskatchewan, Canada.
Nu e exclus să fie cel mai vechi caz confirmat de cancer din lume; există şi câteva schelete mai vechi (5.000-6.000 de ani), cu urme similare, dar la care nu a putut fi stabilit cu precizie că era vorba despre cancer sau s-a dovedit că tumorile erau benigne.
În cazul acestui schelet, oasele, de la cap la coapse, erau literalmente presărate cu leziuni produse de metastaze.
După toate probabilităţile, omul a zăcut vreme îndelungată, lipsit de vlagă, suferind de dureri intense şi uneori chinuindu-se să respire.
Tribul său l-a îngropat în poziţie fetală (ghemuită), într-o groapă rotundă, arată cercetătorii în articolul lor publicat în jurnalul Plos One. În mormânt au fost găsite o piesă ornamentală din os şi o lingură de os, cu mânerul împodobit cu un model reprezentând un şarpe.
Modul de înhumare diferă de cel al majorităţii bărbaţilor din acea perioadă, care erau îngropaţi, de obicei, culcaţi pe spate şi având alături unelte de pescuit sau arme de vânătoare.
Scheletele preistorice cu urme de cancer sunt rare, ceea ce i-a făcut pe mulţi oameni de ştiinţă să creadă că, de fapt, cancerul ar fi, în mare măsură, o maladie a epocii moderne, favorizată de stilul de viaţă occidental.
Dar descoperirea acestui schelet pune sub semnul întrebării această idee, iar dr. Lieverse bănuieşte că, dacă se ţine seama şi de speranţa de viaţă, cancerul ar fi putut fi, în vremurile străvechi, mai frecvent decât se crede. Familiarizarea bioarheologilor cu tipul de urme lăsate de cancerul metastatic la nivelul oaselor ar putea duce la identificarea unui număr mai mare de asemenea cazuri la scheletele străvechi, crede ea.
Sursa: Mail Online