Pastilele contraceptive au un efect nebănuit asupra creierului femeilor
Pastilele contraceptive care blochează receptorii androgenici duc în timp la modificări evidente, structurale, în creierul femeilor care le folosesc.
Un studiu a demonstrat că femeile care folosesc aceste contraceptive orale au mai multă materie cenuşie în anumite regiuni cerebrale, comparativ cu femeile care nu folsesc aceste pastile.
Cercetarea a fost realizată de o echipă de la Universitatea din Salzberg. La studiu au luat parte 60 de femei, dintre care 20 nu foloseau contraceptive, 18 luau pastile cu hormoni androgenici şi 22 luau pastile cu hormoni anti-androgenici.
Scanările realizate la RMN au arătat că femeile care utilizau pilule anti-androgenice aveau mai multă materie cenuşie în anumite regiuni din creier, comparativ cu femeile care aveau un ciclu menstrual natural.
În schimb, femeile care luau pastile cu hormoni androgenici aveau mai puţină materie cenuşie, comparativ cu grupul de control.
Modificările în structura cerebrală au loc în zonele responsabile cu memoria vizuală. În urma unui alt studiu la care au luat parte aceste femei, ele au fost rugate să vadă timp de 30 de secunde 60 de fotografii cu chipurile unor persoane.
Apoi li s-a cerut să recunoască din alte fotografii portretele pe care le văzuseră anterior.
Cercetătorii au atras concluzia că femeile care iau acest tip de pastile au o memorie mai bună datorită cantităţii mai mari de materie cenuşie din hippocamp, regiune responsabilă de învăţare şi memorie.
Nu se ştie însă ce compus din pastile provoacă aceste modificări structurale în creier, dar efectul este mai evident pe măsură ce pastilele sunt folosite mai mult timp.
Un semn de întrebare este totuşi faptul că studiul s-a făcut pe un număr foarte mic de femei. Cercetarea a fost publicată în Brain Research.
Sursa: IFL Science