„Indicaţiile clinice actuale sunt insuficiente pentru a evalua binefacerile unui test universal de depistare în raport cu efectele nefaste ale unei carenţe în vitamina D la adulţii fără simptome”, a concluzionat comitetul United States Preventive Services Task Force / USPSTF, compus din experţi independenţi.
Mai multe studii citate în raport arată că o concentraţie scăzută de vitamina D poate să crească riscul de fracturi, patologii cardiace, cancer colorectal, diabet, depresie şi mortalitate.
Totuşi, oamenii de ştiinţă nu au găsit o legătură directă care să indice faptul că un test universal de determinare a concentraţiei de vitamina D în sânge ar reduce aceste riscuri.
Comitetul american a estimat că astfel de teste de depistare ar trebui să fie prescrise de medici în funcţie de specificul fiecărui pacient.
Într-un raport publicat în 2010, Institutul american de medicină (IOM) a ajuns la concluzia că vitamina D este esenţială pentru sănătatea oaselor, dar nimic nu îi permite să spună că o carenţă de vitamina D poate să provoace o anumită boală.
IOM recomandă 600 de miligrame de vitamina D pe zi pentru adulţii de până la 70 de ani şi 800 de miligrame pe zi pentru persoanele în vârstă de peste 70 de ani.
Sursa: Mediafax