Muzicienii din Detroit vor compune o simfonie a străzii, pe baza zgomotelor din oraş
Orchestra simfonică a prezentat acest proiect ca pe o modalitate de a-i implica pe locuitorii din acest oraş din statul american Michigan, aflat în faliment, dar care tinde să devină atractiv pentru artiştii aflaţi în căutarea unor ateliere puţin costisitoare.
Compozitorul Tod Machover, profesor la Massachusetts Institute of Technology (MIT), va folosi un program informatic pe care l-a inventat chiar el pentru a compune „Simfonia în re”, pe care o va prezenta într-un prim concert pe 16 noiembrie 2015, la Detroit.
Tod Machover este un compozitor pasionat de informatică şi electroacustică. El foloseşte în proiectele sale muzicale instrumente amplificate (denumite „hiperinstrumente”).
A realizat deja astfel de proiecte la Edinburgh (Scoţia), Perth (Australia) şi Toronto (Canada).
Directorul Orchestrei Simfonice din Detroit, Leonard Slatkin, a salutat acest „proiect unic pentru toţi aceia care sunt interesaţi de opere colective”.Pentru această orchestră, noul proiect vine după o lungă perioadă de inactivitate, marcată de o grevă care a condus la suspendarea spectacolelor în cea mai mari parte a sezonului 2010-2011.
Sursa: MEDIAFAX