Home » D:News » Ce ar trebui, de fapt, să mănânce oamenii? Mulţi au idei greşite despre alimentaţie

Ce ar trebui, de fapt, să mănânce oamenii? Mulţi au idei greşite despre alimentaţie

Ce ar trebui, de fapt, să mănânce oamenii? Mulţi au idei greşite despre alimentaţie
Publicat: 20.11.2014
Mulţi oameni ajung, de capul lor, la concluzia că problemele lor de sănătate sunt determinate de intoleranţa la gluten sau lactate. În realitate, probabil că suferinţele lor au o altă cauză, spune un reputat cercetător britanic: aceste persoane consumă cantităţi prea mari de alimente procesate.

Înmulţirea cazurilor de intoleranţe alimentare este, mai degrabă, un răspuns la consumul ridicat de mâncăruri procesate, caracteristic societăţii de tip occidental, decât o intoleranţă reală la grâu sau gluten, afirmă dr. Rob Lillywhite, din cadrul University of Warwick.

Ca argument, el citează studii care arată că, în ţările dezvoltate, cu un nivel de trai mai ridicat, oamenii au mai des probleme digestive, datorită faptului că mănâncă alimente procesate în cantitate mare.

Totul se întâmplă din cauză că aceste mâncăruri conţin diferiţi aditivi, iar beneficiile aduse de ingredientele naturale se pierd în procesul de prelucrare avansată.

Cu excepţia a aproximativ 2% din populaţie, care suferă de boala celiacă sau de o sensibilitate reală la gluten, există prea puţine dovezi ştiinţifice că regimurile alimentare care exclud grâul sau glutenul ar aduce vreun beneficiu sănătăţii; aceste diete sunt costisitoare şi nu au avantajele scontate, spune specialistul.

El a respins şi ideea – popularizată de adepţii faimoasei diete „paleo” – că fiinţele umane nu sunt proiectate pentru a mânca anumite alimente, precum grâu şi lactate.

Oamenii nu au fost „proiectaţi” pentru nimic anume, spune dr. Lillywhite, ci au evoluat în mediul lor de viaţă şi s-au adaptat la resursele alimentare disponibile. Faptul că oamenii de azi pot consuma alimente – precum cereale sau lactate – necunoscute vechilor societăţi de vânători-culegători este o mărturie a capacităţii lor de adaptare, subliniază el. 

Dr. Lillywhite a condus un studiu prin care urmărea să afle, în primul rând, dacă produsele bazate pe cereale sunt bune sau nocive pentru sănătate. În al doilea rînd, cercetătorii au dorit să afle dacă eliminarea grâului şi a a glutenului din alimentaţie aduce vreun beneficii sănătăţii. (Glutenul este partea proteică din cereale precum grâu, secară, orz, ovăz.)

Au descoperit că majoritatea intoleranţelor alimentare sunt determinate nu de grâu, ci de alimentele procesate; cu cât consumăm mai multe asemenea alimente, cu atât suferim mai mult de probleme gastrointestinale.

Un alt aspect investigat a fost deosebirea dintre diversele cereale. De exemplu, grâul are, în momentul de faţă, o reputaţie proastă printre adepţii unor regimuri alimentare la modă; în schimb, orezul este considerat acceptabil ca aliment din grupa făinoaselor.

Însă cercetătorii din echipa dr. Lillywhite au constatat că, de fapt, există prea puţine diferenţe între cele cereale: valoarea lor nutriţională este aproape aceeaşi.

Deşi compoziţia cerealelor diferă – grâul având cel mai mare conţinut de proteine, orezul cel mai mare conţinut de carbohidraţi, iar ovăzul cel mai mare conţinut de grăsimi –  variaţiile sunt mici şi e puţin probabil ca deosebirile să conteze în cadrul unei diete obişnuite.

O influenţă mult mai mare asupra sănătăţii au alimentele procesate, spun cercetătorii, alimentele care au fost puternic modificate, în raport cu starea lor naturală, pentru a fi consumate de om. 

Rezultatele studiului par să sugereze că problemele se datorează, în primul rând, cantităţilor mari de aditivi din alimentele procesate. Pe de altă parte, din cauza nivelului înalt de procesare, prin care se distruge structura naturală a alimentelor, sunt distruse beneficiile naturale aduse de alimente, crede dr. Lillywhite, care a adăugat că mai sunt necesare cercetări în această direcţie.

Studiul condus de el a arătat că eliminarea grâului sau a tuturor produselor cu gluten din alimentaţie este prea puţin utilă. În afară de cei care suferă de boala celiacă sau de alte inteoleranţe la grâu, dovezile arată că este utilă sănătăţii o alimentaţie care cuprinde şi cereale integrale, incluzând produse precum pâinea şi cerealele pentru micul dejun făcute din grâu slab procesat.

Eliminarea unei întregi grupe de alimente din dietă poate afecta negativ sănătatea, a spus specialistul. Cerealele integrale, prin conţinutul lor mare de fibre, au şi roluri benefice; dr. Lillywhite spune că ele protejează împotriva unor probleme gastrointestinale, a diabetului tip 2 şi a unor cancere, cu condiţia ca respectivele cereale să fi fost relativ puţin procesate.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O specie de foci își poate monitoriza nivelul de oxigen din sânge pentru a nu se îneca
O specie de foci își poate monitoriza nivelul de oxigen din sânge pentru a nu se îneca
O zgârietură antică ar putea fi unul dintre cele mai vechi simboluri gravate în stâncă
O zgârietură antică ar putea fi unul dintre cele mai vechi simboluri gravate în stâncă
Morten Harket, solistul trupei A-ha. La vârsta de 4 ani scria muzică și cânta la pian
Morten Harket, solistul trupei A-ha. La vârsta de 4 ani scria muzică și cânta la pian
Jerry Goldsmith, geniul din spatele muzicii a sute de filme. De la „The Omen” și până la temele epice din „Planeta Maimuțelor”
Jerry Goldsmith, geniul din spatele muzicii a sute de filme. De la „The Omen” și până la temele epice din „Planeta ...
Durata vieții este influențată mai mult de alegeri decât de gene, arată un studiu
Durata vieții este influențată mai mult de alegeri decât de gene, arată un studiu
Schimbarea simplă din alimentație care poate scădea colesterolul
Schimbarea simplă din alimentație care poate scădea colesterolul
Test de cultură generală. Care este cel mai deștept animal?
Test de cultură generală. Care este cel mai deștept animal?
Un jet radio care se întinde pe o distanță de 6 milioane de ani-lumină naște teama de o extincție în masă
Un jet radio care se întinde pe o distanță de 6 milioane de ani-lumină naște teama de o extincție în masă
Cine sunt „hoții” care amenință recifele de corali?
Cine sunt „hoții” care amenință recifele de corali?
În urmă cu 370 de ani a fost descoperit Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn
În urmă cu 370 de ani a fost descoperit Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn
Cum ne ajută umorul să trecem prin momentele zilei
Cum ne ajută umorul să trecem prin momentele zilei
Campillo de Ranas: Satul spaniol care a devenit un centru pentru căsătoriile de același sex
Campillo de Ranas: Satul spaniol care a devenit un centru pentru căsătoriile de același sex
Cum să protejezi copiii online: Sfaturi esențiale pentru părinți în era digitală
Cum să protejezi copiii online: Sfaturi esențiale pentru părinți în era digitală
„Divorțul de baie”, noul trend al cuplurilor care își doresc liniște și intimitate
„Divorțul de baie”, noul trend al cuplurilor care își doresc liniște și intimitate
Cum să reducem plasticul în viața de zi cu zi: idei și inspirație
Cum să reducem plasticul în viața de zi cu zi: idei și inspirație
Strategia machiavelică a lui Ionel Brătianu: „I-a dus de nas pe toți”
Strategia machiavelică a lui Ionel Brătianu: „I-a dus de nas pe toți”
Călătoriile cu avionul, tot mai incomode. Care sunt cele mai inconfortabile companii aeriene?
Călătoriile cu avionul, tot mai incomode. Care sunt cele mai inconfortabile companii aeriene?
Michael Faraday, geniul care l-a inspirat pe Albert Einstein
Michael Faraday, geniul care l-a inspirat pe Albert Einstein