O focă agresează sexual un pinguin (VIDEO)
Otarii (foci cu blană) antarctice, din specia Arctocephalus gazella, au fost observate capturând pinguini regali (Aptenodytes patagonicus), imobilizându-i şi manifestând faţă de ei un comportament sexual, cu mişcări de împerechere.
Cel puţin 4 asemenea incidente au fost înregistrate pe insula Marion, o insuliţă sub-antarctică din Oceanul Indian, de către cercetătorii de la Institutul de Cercetare a Mamiferelor din cadrul Universităţii din Pretoria, Africa de Sud.
Toate incidentele au implicat masculi tineri de focă şi au avut loc în timpul sezonului de împerechere a focilor. Într-una dintre ocazii, foca a ucis ulterior pinguinul şi l-a mâncat.
Cercetătorii sunt foarte nedumeriţi de acest comportament sexual ciudat, pe care îl consideră nou-apărut, şi caută o explicaţie.
„E aproape imposibil să identificăm motivele acestui comportament neobişnuit”, spune unul dintre specialiştii de la Universitatea din Pretoria, Nico de Bruyn, care se numără printre autorii unui articol pe această temă, publicat recent în Polar Biology.
Totuşi, oamenii de ştiinţă au avansat unele ipoteze, în încercarea de a lămuri cauzele acestei „coerciţii sexuale” (folosirea forţei pentru a realiza împerecherea), cum o numesc ei, între indivizi din specii diferite.
- o primă ipoteză ar fi aceea că e vorba despre un comportament învăţat, asociat cu un anumit gen de răsplată
- o altă ipoteză ar fi aceea că e vorba despre un caz extrem de interferenţă reproductivă (când un animal dintr-o specie ajunge să se împerecheze – sau să încerce să se împerecheze – cu unul dintr-o specie diferită), ca urmare a lipsei de parteneri disponibili, în număr suficient. Ipoteza ar putea fi corelată cu creşterea continuă a populaţiei de Arctocephalus gazella pe insula Marion; în aceste condiţii, competiţia sexuală între masculi este acerbă, iar masculii tineri, care adesea nu prea au şanse de împerechere, fiind goniţi de masculii maturi care-şi apără energic haremurile de femele, ar putea recurge la un comportament sexual neobişnuit, ce implică acuplarea cu indivizi dintr-o specie diferită.
Surse: METRO, Polar Biology