Avastin, un medicament contra cancerului ovarian, a fost omologat în Statele Unite
Agenţia americană pentru medicamente (The Food and Drug Administration/ FDA) a aprobat Avastin, folosit în paralel cu chimioterapia, pentru a trata cancerul ovarian recurent şi rezistent la chimioterapia pe bază de platină, a precizat grupul elveţian într-un comunicat.
Decizia FDA se sprijină pe un studiu de fază III care a demonstrat că acest tratament reduce cu 62% riscul de agravare a bolii.
Avastin a fost aprobat pentru această indicaţie în Uniunea Europeană, la începutul lunii august.
Cancerul ovarian prezintă cea mai ridicată rată de mortalitate în rândul celor ginecologice.
În 2014, 22.000 de femei din Statele Unite au fost diagnosticate cu această formă de cancer şi 14.000 dintre ele vor muri din această cauză, a precizat grupul Roche, pe baza unui studiu realizat de Societatea americană anticancer.
Un sfert dintre femeile care suferă o recidivă după un prim tratament, adică peste 4.300 de paciente, vor suferi apoi de un cancer care rezistă la chimioterapia pe bază de platină – forma cel mai dificil de tratat.
La nivel mondial, circa 230.000 de cancere ovariene sunt diagnosticate în fiecare an şi provoacă circa 150.000 de decese.
Sursa: Mediafax