Cercetătorii au aflat care este secretul longevităţii
Beneficiile pe care le au asupra longevităţii stilul de viaţă echilibrat, dietele sănătoase şi practicarea cu regularitate a exerciţiilor fizice sunt deja cunoscute de cercetători.
Însă secretul longevităţii ar putea să se afle mai degrabă în interiorul minţii decât în restul trupului, afirmă cercetătorii britanici.
Un studiu recent a descoperit faptul că persoanele de vârsta a treia care simt că au un scop în viaţă trăiesc, în medie, cu doi ani mai mult.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 9.050 de cetăţeni britanici, cu o vârstă medie de 65 de ani.
Cercetătorii de la University College din Londra, în colaborare cu cercetătorii americani de la Universitatea Princeton şi Stony Brook University, au analizat „factorii care determină fericirea” – sentimentul de deţinere a controlului, cel de a avea un scop în viaţă şi sentimentul de utilitate.
Pe parcursul acestui studiu, desfăşurat pe durata a opt ani şi jumătate, doar 9% dintre persoanele aflate în categoria voluntarilor cu cele mai ridicate scoruri în privinţa factorilor menţionaţi au murit, în comparaţie cu procentul de 29% înregistrat în categoria persoanelor care au obţinut cele mai mici scoruri.
După ce au fost luaţi în considerare şi alţi factori, precum fumatul şi bolile existente, voluntarii cu cele mai mari scoruri au prezentat un risc cu 30% mai mic de a muri pe durata studiului. În medie, ei au trăit cu doi ani mai mult decât restul participanţilor.
Guvernul britanic a demarat în 2010 un program naţional de monitorizare a stării de fericire în rândul vârstnicilor, care măsoară nivelul de satisfacţie şi calitatea vieţii pe întregul teritoriu al ţării.
Sursa: Mediafax