Capsula Orion e gata: acesta este vehiculul spaţial care va duce oamenii pe Marte (VIDEO)
Pentru zborul de test, care va avea loc fără oameni la bord, capsula va fi lansată pe orbită cu ajutorul unei rachete uriaşe – Delta IV Heavy Rocket -, deşi, în viitoarele misiuni, racheta va fi înlocuită de o instalaţie încă şi mai impresionantă – noul Space Launch System al NASA, aflat în construcţie.
Capsula va fi lansată la o altitudine de aproximativ 5000 km şi va înconjura Pământul de două ori, înainte de a cădea în Oceanul Pacific.
„Aceasta va fi prima dintr-un lung şir de misiuni dincolo de orbita joasă a Pământului, iar peste câţiva ani vom trimite astronauţi spre destinaţii pe care oamenii nu le-au încercat niciodată”, a spus Bill Hill, reprezentant al Exploration Systems Development.
În cursul zborului de test din decembrie, vor fi verificate performanţele capsulei în timpul zborului şi vor fi testate, printre altele, scutul termc, sistemul de paraşutare şi sistemul destinat să protejeze astronauţii în cazul apariţiei unei probleme în cursul lansării; acest sistem desprinde capsula de racheta avariată.
Sursa: Mail Online