Apa de gură şi periuţele speciale sunt cheltuieli inutile: care sunt metodele cu adevărat eficiente de a ne proteja dinţii?
Paul Batchelor, conferenţiar în cadrul University College London, a declarat recent că periodontita – o boală a gingiilor frecvent întâlnită – este o componentă normală a procesului de îmbătrânire şi că sângerările gingivale în timpul periajului nu înseamnă neapărat că persoanei respective îi vor cădea în scurt timp toţi dinţii.
Este o exagerare, a spus el. Dacă o persoană nu se spală regulat pe dinţi, va avea o tendinţa spre inflamaţii şi sângerări ale gingiilor, dar acestea nu vor avea impactul sever şi rapid arătat în reclame. Acest fel de „a crea o problemă” în mintea utilizatorilor este un mijloc de a-i convinge să cumpere mai multe produse scumpe de îngrijire a dinţilor şi tratamente stomatologice costisitoare.
Doar 10% dintre persoane au nevoie de tratamente pentru boli gingivale, iar dentiştii ar trebui să se concentreze asupra celor care fumează şi au o alimentaţie proastă.
Desigur, sângerările gingivale nu trebuie ignorate, a adăugat el, deoarece indică faptul că persoana respectivă nu se spală corect pe dinţi, ceea ce poate duce la apariţia cariilor.
Spălarea regulată cu o pastă de dinţi ce conţine fluor este cea mai bună metodă de a preveni cariile, care reprezintă o problemă mult mai serioasă, a spus el.
Iar tratamentele stomatologice costisitoare împotriva periodontitei vor avea prea puţin efect dacă oamenii nu au grijă regulat de dinţii lor, a afirmat expertul într-un articol publicat în British Dental Journal.
În cazurile mai grave de periodontită, se poate recurge la tratamente stomatologice adecvate, realizate de profesionişti, pentru a preveni pierderea dinţilor, a explicat Frances Hughes, specialist în domeniul periodontitei la King’s College London.
Sursa: Mail Online