Preoţii necredincioşi. Aproximativ 2% dintre clericii anglicani declară că nu cred în Dumnezeu
Studiul, efectuat asupra unui număr de peste 1.500 de membri ai clerului din Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia, arată că doar 83% dintre cei chestionaţi cred că există un „Dumnezeu personal”.
În total, 3% apreciază că există „o formă de forţă spirituală sau vitală”, iar 9% afirmă că „nimeni nu poate şti cum arată Dumnezeu”. De asemenea, 2% susţin că „nu sunt siguri că Dumnezeu este altceva decât o construcţie a omului”.
Totodată 2% nu sunt de acord cu niciuna dintre aceste afirmaţii, iar 1% preferă să nu răspundă. De asemenea, 16% dintre preoţii chestionaţi au spus că nu sunt siguri dacă există sau nu Dumnezeu.
În plus, preoţii mai în vârstă par să fie mai necredincioşi comparativ cu cei tineri. Doar 72% dintre cei care au început să predice în anii 1960 declară să sunt credincioşi, în timp ce 90% dintre tineri cred în Dumnezeu.
Citat de cotidianul The Independent, reverendul David Paterson, un preot pensionar din Biserica Angliei, susţine că este perfect posibil să predici cuvântul lui Dumnezeu fără să crezi în el.
„Odată ce ai acceptat că religia este o creaţie a omului, ea devine la fel ca arta şi literatura, şi anume un mijloc foarte preţios de a te cunoaşte pe tine-însuţi”, afimă el.
Biserica Anglicană, o aripă a creştinismului, oferă clerului său o libertate destul de largă în interpretarea credinţei. Preoţii se pot abate de la dogmă fără să rişte pedepse.
Sursa: Mediafax, The Independent