Adevărul despre coeficientul de inteligenţă. Cum putem deveni mai deştepţi?
Până acum, cercetătorii considerau că acest coeficient (IQ) este fix pentru întreaga viaţă şi nu poate fi modificat. Dar, cercetări recente contrazic această ipoteză şi arată că inteligenţa variază în timp.
Măsurarea coeficientului de inteligenţă ţine cont de evoluţia aşteptată în decursul timpului şi de rezultatele obţinute de alţii. Cifra medie este de 100.
Deşi acest IQ rămâne aproape constant, în realitate noi devenim mai inteligenţi în timp. Cu toate că inteligenţa noastră este influenţată foarte mult de cultura şi de mediul social în care trăim, psihologii credeau că nu putem creşte prea mult cifra.
Dar, mai multe studii au demonstrat că unii copii cu autism au prezentat o creştere a nivelului de IQ datorită unor terapii comportamentale.
Un alt studiu realizat în anul 2009 a demonstrat că elevii din Norvegia care au studiat cu 2 ani mai mult decât durata stabilită iniţial pentru educaţie aveau un IQ mai mare. Acesta crescuse cu 3,7 puncte pentru fiecare an de studiu în plus.
John Jonides de la Universitatea din Michigan a demonstrat printr-un studiu că persoanele care realizau anumite teste de memorie computerizate prezentau o creştere a coeficientului de inteligenţă, datorită acestei „antrenări a minţii”.
De asemenea, înţelegerea legăturilor dintre cuvinte este esenşială pentru dezvoltarea inteligenţei. Iar în acest domeniu se pot face multe progrese, mai ales în cazul copiilor.
Sursa: IFL Science