Cercetătorii au secvenţiat cel mai vechi ADN uman, care are 45.000 de ani

Coordonat de paleogeneticianul Svante Pääbo, un pionier în ADN-ul străvechi, acest studiu a permis oamenilor de ştiinţă să precizeze perioada în care omul de Neanderthal şi omul modern s-au încrucişat.

Studiul, publicat în revista Nature, furnizează de asemenea noi informaţii despre istoria începuturilor omului modern în afara Africii. Specia noastră a apărut în Africa în urmă cu aproximativ 200.000 de ani.

Numele lui Svante Pääbo a fost citat în ultimii doi ani pe lista posibililor laureaţi ai premiului Nobel, pentru lucrările sale despre ADN-ul omului de Neanderthal.

Paleogeneticianul suedez, directorul departamentului de antropologie genetică de la Institutul Max Planck din Leipzig (Germania), a arătat că o mică parte din genomul omului modern provine de la omul de Neanderthal, cei mai apropiaţi verişori ai lui Homo sapiens, care au apărut în urmă cu circa 400.000 de ani şi au dispărut acum 30.000 de ani.

Noul studiu a fost realizat pe materialul genetic prelevat din partea mediană „relativ completă” a unui femur stâng care a aparţinut unui individ de sex masculin.

Osul a fost descoperit din întâmplare, în 2008, pe malul râului Irtiş, în apropiere de Ust-Işim, în Siberia Occidentală. Procedura de datare cu carbon 14 i-a atribuit vârsta de 45.000 de ani.

De asemenea, analizele au permis stabilirea faptului că o parte importantă din aportul său nutriţional în proteine provenea din alimente acvatice, probabil din peşti de apă dulce.

Secvenţierea genomului individului din Ust-Işim arată că acesta făcea parte dintr-o populaţie apropiată de strămoşii omului modern non-africani.

Genomul său conţine un procentaj de gene provenind de la omul de Neanderthal uşor mai mare decât procentajul existent la omul modern de astăzi: circa 2,3% (faţă de 1,7-2,1% pentru populaţiile actuale din Asia de Est şi 1,6-1,8% pentru europeni).

Însă genomul său conţine segmente de ADN neanderthalian care sunt în medie de trei ori mai lungi decât cele din genomul omului contemporan. Acest fapt arată că încrucişările dintre omul de Neanderthal şi Homo sapiens ar fi avut loc cu doar 232-430 de generaţii înainte de perioada în care a trăit individul din Ust-Işim.

Până de curând, oamenii de ştiinţă considerau că transferul genetic dintre omul de Neanderthal şi omul modern s-au produs în urmă cu 37.000-86.000 de ani, probabil atunci când primii Homo sapiens au părăsit Africa şi s-au întâlnit cu oamenii de Neanderthal în Orientul Apropiat, înainte de a se răspândi în Eurasia.

Noile date genetice furnizate de individul din Ust-Işim au permis restrângerea acestui interval, întrucât ele demonstrează că acele încrucişări s-au produs deja în urmă cu 45.000 de ani.

Potrivit lungimilor segmentelor de ADN neanderthalian prezente în genomul acelui individ, încrucişările respective s-ar fi produs cu 7.000-13.000 de ani înainte de naşterea sa.

„Estimăm că încrucişările dintre strămoşii individului din Ust-Işim şi neanderthalieni s-au produs în urmă cu aproximativ 50.000-60.000 de ani”, au precizat autorii studiului. Acest interval corespunde cu perioada majoră de expansiune a omului modern în afara Africii şi a Orientului Mijlociu.

Laboratorul lui Svante Pääbo de la Institutul Max Planck din Leipzig este renumit pentru studiile sale efectuate asupra ADN-urilor străvechi, chiar dacă acestea sunt puternic deteriorate.

Genomul omului modern din Ust-Işim nu este însă cel mai vechi genom care a fost secvenţiat. În urmă cu aproape un an, genomul vechi de 400.000 de ani al unei fiinţe umane, cel al omului de Sima, a fost secvenţiat de cercetători, pe baza materialului genetic prelevat dintr-un os descoperit într-o peşteră spaniolă.

Sursa: Mediafax