Ce mâncau gladiatorii romani? Dieta lor specială era foarte surprinzătoare
Studiind colagenul din oasele găsite într-un cimitir din epoca romană, cercetătorii de la MedUni – Viena au confirmat că alimentaţia gladiatorilor era practic vegetariană, aşa cum afirmau unele surse istorice.
Au fost analizate 53 de schelete, dintre care 22 aparţineau unor gladiatori. Oasele au fost găsite într-un cimitir datând din secolul al II-lea e.n., din oraşul Ephesos (aflat pe teritoriul de azi al Turciei) care era, pe atunci, capitala provinciei romane Asia (Asiana) şi avea peste 200.000 de locuitori.
Cercetătorii au studiat raportul unor izotopi stabili de carbon, azot şi sulf, care dau indicii asupra alimentaţiei, precum şi raportul dintre nivelul de stronţiu şi cel de calciu, care arată cât de mare a fost proprţia alimentelor de origine vegetală consumate de-a lungul vieţii.
În texte vechi există informaţii conform cărora gladiatorii ar fi avut o alimentaţie specială, compusă din cereale şi leguminoase, fiind numiţi „hordearii” – „mâncători de orz”.
Cercetările specialiştilor de la MedUni au confirmat că gladiatorii consumau, ca bază a alimantaţiei, grâu şi orz, unii dintre ei mâncând şi leguminoase; mâncau, de asemenea, ovăz şi fructe uscate şi nu consumau carne.
Rezultatele mai sugerează că aceşti luptători consumau o băutură „energizantă” făcută din oţet şi cenuşă de plante; cenuşa de plante, cu un conţinut mare de minerale, fortifica organismul şi ajuta la vindecarea leziunilor oaselor. Şi sportivii de azi iau suplimente de calciu şi magneziu pentru a ajuta la recuperarea după efort, au explicat cercetătorii.
Contrar modului în care şi-i reprezintă mulţi, gladiatorii nu ar fi fost zvelţi şi musculoşi, ci mai graşi decât atleţii de azi, astfel încât stratul de grăsime să-i ferească de răni grave.
Sursa: Mail Online