Care este cea mai sănătoasă dietă? Răspunsul oamenilor de ştiinţă
Răspunsul cercetătorilor este clar: niciuna! Nu ezistă o dietă ideală, dacă dorim să avem o alimentaţie sănătoasă.
Matt Fitzgerald, care a publicat cartea Diet Cults, spune că ştiinţa a căutat să afle dieta ideală, dar cercetătorii au ajuns la concluzia că aşa ceva nu există, dimpotrivă.
Oamenii sunt adaptaţi să consume alimente cât mai variate, iar istoria speciei noastre demonstrează că putem mânca orice fel de mâncare, în funcţie de resursele pe care le avem la dispoziţie. Nu există ceva anume care să ne facă rău în mod special şi care ar trebui eliminat din alimentaţie.
Ca să afle secretul sănătăţii şi longevităţii, cercetătorii au analizat stilul de viaţă al persoanelor care au trăit foarte mult.
Studiul 90+, realizat de cercetători de la Universitatea California-Irivine, a ţinut cont de dieta a mii de americani care au trăit peste 90 de ani.
Coordonatorii studiului, Claudia Kawas şi Maria Corrada au observat uimiţi că aceste persoane nu fusese foarte preocupate de sănătatea lor.
Bătrânii au spus că nu au avut niciodată o dietă restrictivă, dimpotrivă, mulţi dintre ei consumau zilnic câteva păhărele de alcool şi unii dintre ei fuseseră puţin supraponderali în ultima parte a vieţii.
Prin urmare, dietele ar trebui folosite doar de persoanele care vor să slăbească. În acest caz, fiecare trebuie să aleagă regimul care i se potriveşte.
Sursa: Real Clear Science