„O reuşită mai mare decât faptul că omul a ajuns pe Lună”: un om a învins paralizia datorită unui tratament revoluţionar

21 10. 2014, 13:54

Oamenii de ştiinţă consideră că Darek Fidyka, în vârstă de 40 de ani, din Bulgaria, ar fi prima persoană din lume care şi-ar fi recăpătat capacitatea de a merge după ce suferise leziuni cronice de asemenea natură. 

În urmă cu 4 ani, Darek Fidyka a fost înjunghiat în spate, măduva spinării fiindu-i secţionată complet, ceea ce l-a lăsat paralizat de la talie în jos. 

Deşi unele persoane la care măduva a fost secţionată doar parţial reuşesc să se recupereze, se considera că, în cazul  secţionării complete, situaţia era ireparabilă.

Şi totuşi, recent, Darek Fidyka a început din nou să se deplaseze singur – mergând cu ajutorul unui cadru şi chiar conducând maşina – datorită unei tehnici revoluţionare puse la punct la University College London şi care a fost folosită de specialişti din Polonia pentru a reface măduva secţionată. 

După aproximativ 4 luni de la operaţie, timp în care a urmat un program de fizioterapie susţinut, Darek Fidyka a putut merge cu ajutorul cadrului.    Foto: AFP

Cercetătorii au extras un anumit tip de celule din nasul pacientului (olfactory ensheathing cells – OEC), care ajută la repararea nervilor ce transmit mesaje olfactive la creier; aceste celule au fost injectate în măduva spinării, prin intermediul a aproximativ 100 de microinjecţii la locul leziunii.

O mică porţiune de ţesut nervos, extrasă din zona gleznei, a fost grefată pe măduvă, pentru a furniza „armătura” pe care să se extindă neuronii spinali, ghidaţi de OEC.

Capetele fibrelor nervoase secţionate au crescut şi s-au unit, umplând „golul” dintre segmentele secţionate – un proces care fusese considerat multă vreme imposibil.

Este pentru prima dată când s-a demonstrat că această tehnică funcţionează în cazul oamenilor (fusese încercată anterior pe şobolani), iar prof. Geoffrey Raisman, conducătorul echipei de la University College London care a descoperit procedura, a declarat că recuperarea lui Darek Fidyka este „mai impresionantă decât faptul că omul a ajuns pe Lună.”

Sursa: Mail Online