De ce nu e bine „să toceşti” înainte de un examen?
Deşi pare o soluţie bună şi este folosită de majoritatea tinerilor, cercetătorii au realizat studii care demonstrează că această metodă de învăţare este complet ineficientă.
Studenţii care „tocesc” au impresia că după câteva ore de memorat ştiu foarte bine materia şi că o vor putea reproduce fără probleme la examen.
În realitate este doar o iluzie. Creierul devine suprasolicitat la nivel senzorial şi va da impresia că recunoaşte respectiva informaţie.
Dar a recunoşte o informaţie după numeroase repetiţii nu este acelaşi lucru cu memorarea ei, iar impresia de familiaritate faţă de un subiect nu este o garanţie că ştiţi bine materia, spun cercetătorii.
De aceea, de multe ori, la un examen unde elevii se duc foarte încrezători, după ore întregi de memorare, rezultatele sunt departe de cele dorite, pentru că ei nu-şi pot aminti corect informaţia.
Cercetătorii recomandă învăţarea prin repetarea materiei la intervale mai mari de timp.
Sursa: Life Hacker