Home » D:News » Rechinii au „firi” diferite: ce au descoperit cercetătorii despre personalitatea acestor animale?

Rechinii au „firi” diferite: ce au descoperit cercetătorii despre personalitatea acestor animale?

Rechinii au „firi” diferite: ce au descoperit cercetătorii despre personalitatea acestor animale?
Publicat: 04.10.2014
În cadrul aceleiaşi specii de rechin, unii indivizi sunt mai „gregari” şi mai sociabili, în vreme ce alţii au o fire mai singuratică şi preferă să nu iasă în evidenţă, arată un studiu – primul care dezvăluie că rechinii au personalităţi diferite.

Personalităţile au fost descoperite la multe animale, dar, de obicei, sunt descrise prin caracteristici individuale care arată cât de curios, îndrăzneţ sau agresiv este un exemplar. 

Cercetătorii de la University of Exeter şi Marine Biological Association of the UK (MBA) au arătat, pentru prima dată, că exemplarele de rechin din specia Scyliorhinus canicula  (un rechin mic care trăieşte în Atlantic şi Mediterana) au „personalităţi sociale” diferite, care influenţează felul în care interacţionează cu semenii lor. 

În trei tipuri diferite de habitate, amenajate într-un acvariu de mari dimensiuni, unii dintre rechini se comportau mereu în mod sociabil, interacţionând intens cu ceilalţi rechini, în vreme ce alţii preferau să stea singuri şi se camuflau astfel încât să fie cât mai puţin observaţi. 

Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul Behavioral Ecology and Sociobiology.

Sursa: Science Daily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase