Cercetătorii au aflat de unde a pornit pandemia de SIDA

Oamenii de ştiinţă au reconstituit istoria genetică a HIV (virusul imunodeficienţei umane), care cauzează SIDA, concentrându-se pe tulpina grupului M, cea mai frecventă a acestui retrovirus.

Rezultatele studiului lor, apărute joi în revista americană Science, sugerează că strămoşul comun al HIV a apărut pentru prima dată „foarte probabil” la Kinshasa, în jurul anilor 1920.

Virusologii ştiau deja că acest retrovirus a fost transmis de maimuţe la oameni cel puţin în 13 cazuri, dar una singură dintre aceste infecţii este vinovată de declanşarea pandemiei umane.

Acea transmitere unică, specifică, a condus la apariţia lui HIV-1, virusul aflat la originea pandemiei, care a cauzat aproape 75 de milioane de infecţii până în prezent, aflate în cea mai mare parte în Africa subsahariană.

Analize efectuate de cercetătorii de la Universitatea Oxford din Marea Britanie şi Universitatea Louvain din Belgia arată că, între anii 1920 şi 1950, o combinaţie de factori, precum urbanizarea rapidă, construirea căilor ferate în Republica Democrată Congo (RDC), pe atunci Congo-ul belgian, ca şi schimbările apărute în comerţul sexual, au favorizat emergenţa şi propagarea SIDA începând de la Kinshasa.

„Pentru prima dată, am analizat toate datele genetice disponibile, folosind cele mai moderne tehnici filogeografice, pentru a estima din punct de vedere statistic originea virusului”, a explicat Oliver Pybus, profesor la catedra de zoologie de la Universitatea Oxford, unul dintre principalii autori ai studiului.

„Putem astfel să afirmăm, cu un grad ridicat de certitudine, locul şi momentul în care pandemia s-a declanşat”, a adăugat el.

Unul dintre factorii analizaţi arată că dezvoltarea căilor ferate, în special în Congo-ul belgian, a jucat un rol cheie în dezvoltarea pandemiei la începuturile acesteia, făcând din Kinshasa una dintre cele mai bine deservite oraşe din întreaga Africă, o veritabilă placă turnantă.

„Informaţiile din arhivele coloniale indică că, la sfârşitul anilor ’40, peste 1 milion de persoane tranzitau prin Kinshasa cu trenul în fiecare an”, precizează Nuna Faria, profesor la Universitatea Oxford, coautor al studiului.

„Datele genetice ne spun şi faptul că HIV s-a propagat foarte repede prin Congo, care are o suprafaţă echivalentă cu aceea a Europei de vest, deplasându-se prin intermediul persoanelor infectate care călătoreau pe căile ferate şi pe cursurile de apă”, a subliniat el.

Astfel, HIV a putut să ajungă la Mbuji-Mayi şi Lubumbashi, în sudul extrem, şi la Kinsangani, în nord, între sfârşitul anilor ’30 şi începutul anilor ’50.

Aceste migraţii au permis virusului să îşi stabilească primele focare secundare de infecţie în acele regiuni, care dispuneau de bune reţele de comunicare cu ţările din sudul şi estul Africii.

„Credem că modificările din societate care s-au produs în momentul independenţei statului Congo, în 1960, au făcut probabil ca virusul să scape în grupuri mici de persoane seropozitive pentru a infecta populaţii mai extinse, înainte de a se propaga în lumea întreagă, la sfârşitul anilor ’70”, a mai spus acesta.

HIV a fost identificat pentru prima dată în 1981.

Pe lângă dezvoltarea transportului, anumite schimbări în atitudinile sociale, mai ales în rândul persoanelor din industria sexului, ca şi un acces mai mare la seringile pe care le împărţeau între ei toxicomanii, dintre care unii erau infectaţi, au dus la creşterea în intensitate a epidemiei.

„Studiul nostru sugerează că, după transmiterea iniţială a virusului de la animal la om, prin vânătoare şi consumul de carne de vânat, a existat o scurtă fereastră în epocă, în Congo-ul belgian, care a permis acestei tulpini particulare a HIV să apară şi să se propage”, a explicat profesorul Pybus.

În anii ’60, sistemul de transport, mai ales cel feroviar, care a permis virusului să se răspândească pe distanţe vaste, îşi jucase deja rolul, iar „seminţele pandemiei erau deja presărate peste tot în Africa şi dincolo de ea”, a adăugat acelaşi cercetător.

Sursa: Mediafax