„Am decojit tabloul ca pe o ceapă”: ce secret au aflat cercetătorii despre o celebră pictură a lui Leonardo da Vinci?
Portretul o înfăţişează pe Cecilia Gallerani, favorita ducelui de Milano, Ludovico Sforza (supranumit Ludovico il Moro), patronul lui Leonardo; animalul heraldic al ducelui era hermina albă. Se crede că tabloul ar fi fost pictat în jurul anului 1490.
Omul de ştiinţă francez Pascal Cotte a investigat timp de 3 ani „Doamna cu hermina”, folosind o tehnologie inovatoare, numită (LAM Layer Amplification Method).
Metoda presupune iluminarea tabloului cu lumină foarte intensă şi măsurarea gradului în care aceasta este reflectată, tehnică prin care se poate observa ce se găseşte sub stratul superior de vopsea al picturii.
„Tehnica LAM ne dă posibilitatea să decojim tabloul ca pe o ceapă, ca şi cum am îndepărta suprafaţa pentru a vedea ce se găseşte în interior şi sub diferitele straturi de culoare”, spune Pascal Cotte.
În acest caz, cercetătorii au constatat, cu surprindere, că pictura nu a inclus de la bun început o hermină albă.
De fapt, în prima versiune, hermina nu exista deloc, iar într- o doua versiune, pictată peste prima, exista o hermină mai subţiratică şi cenuşie.
E posibil ca da Vinci să fi adăugat hermina albă pentru a indica relaţia dintre Cecilia Gallerani şi duce; e posibil ca însăşi Cecilia Gallerani să fi solicitat această schimbare, pentru a face cunoscută legătura ei cu ducele, cred alţi experţi.
Sursa: Fox News