Autorii unui studiu publicat recent în jurnalul Biology Letters au descoperit că alevinii (puietul de peşte) unei specii atlantice de peşti, Lutjanus griseus, scot noaptea sunete bizare, unele semănând cu „glasurile stafiilor” din filme.
Erica Staaterman, Claire Paris şi Andrew Kough, de la University of Miami, au studiat puietul de Lutjanus griseus din Florida Keys şi au observat două tipuri de sunete scoase de aceşti peşti: unele de scurtă durată, semănând cu cele produse de adulţii acestei specii, iar altele ceva mai prelungi şi cu un timbru aparte – sunetele „fantomatice”. Sunetele se aud cel mai des în perioada iulie-august, în timpul nopţii.
Cercetătorii cred că, prin aceste sunete, peştişorii îşi semnalează prezenţa şi menţin coeziunea grupului noaptea, când nu se pot vedea cu uşurinţă unii pe ceilalţi.
În general, peştii nu sunt „muţi”, aşa cum ne închipuim; ei produc multe tipuri de sunete, dar care, emise în apă, cel mai adesea nu se aud de la suprafaţă, deoarece undele sonore se propagă diferit în aer şi în apă.
Sursa: Discovery News