Vom ajunge în spaţiu urcând pe un fir de diamant: o nouă descoperire ne apropie de construirea „ascensorului spaţial”

Nanofilamentele, cu o grosime de doar câţiva atomi, sunt alcătuite dintr-un şir lung de atomi de carbon, aşezaţi în acelaşi mod în care sunt poziţionaţi unii faţă de ceilalţi în structura diamantului.

Descoperirea ar putea furniza soluţia revoluţionară necesară pentru suspendarea ascensorului spaţial.

• Gestul simplu care îți poate arăta cât de mult te iubește partenerul
• Cum a scăzut Imperiul Roman inteligența europenilor?

Cercetările au fost conduse de John Badding, profesor de chimie la Penn State University, şi publicate în jurnalul Nature Materials.

Filamentele formează o structură care nu a mai fost observată până acum; „e ca şi cum un giuvaergiu extraordinar ar fi prins între ele cele mai mici diamante cu putinţă, într-un lung lănţişor miniatural”, a explicat prof. Badding.

Cercetătorii se aşteaptă ca acest lanţ, care are aceeaşi structură ca şi diamantul – un material foarte dur – să se dovedească extrem de rezistent şi de rigid. 

Prima referire la un ascensor capabil să transporte oameni în spaţiu a fost făcută încă din 1895 de savantul rus Konstantin Ţiolkovski, care se gândea la un turn care să ajungă de la suprafaţa Pământului până la o orbită geostaţionară.

Diferiţi autori şi oameni de ştiinţă au explorat de-a lungul timpului ideea, care a devenit mai cunoscută odată cu includerea ei de către Arthur C. Clarke în romanul său Fântânile Paradisului (1979).

În zilele noastre, inginerul Peter Debney a explorat ideea unui ascensor spaţial ce ar presupune plasarea unui satelit pe o orbită geostaţionară (acolo unde forţa centrifugă este egală cu forţa gravitaţională a Pământului şi deci ele se neutralizează reciproc) şi coborârea unui cablu de la acesta până la suprafaţa Terrei, adăugând un al doilea cablu, prevăzut cu o contra-greutate – un asteroid de mărime potrivită – pentru a ţine sistemul în echilibru.

Dar cablurile suspensoare ale unui ascensor spaţial trebuie făcute din materiale cu proprietăţi speciale; un astfel de cablu trebuie să fie cât se poate de uşor şi subţire – deoarece propria lui greutate se adaugă la cea a liftului, putând deveni enormă la lungimi mari – şi, în acelaşi timp, extrem de rezistent.

Au fost luate în calcul nanotuburile de carbon şi grafenul, dar nanofilamentele din material similar diamantului, obţinute de colectivul condus de prof. Badding, ar putea fi o soluţie şi mai bună. Cercetătorii lucrează acum la îmbunătăţirea calităţii acestor filamente, pentru a elimina defectele de structură.

Între firmele aflate în competiţia pentru construirea liftului spaţial se găseşte compania japoneză Obayashi Corporation, care a anunţat că va pune în funcţiune un asemenea sistem până în anul 2050.

Sursa: Mail Online