De ce sunt feţele oamenilor aşa de diferite între ele?

La baza acestei tendinţe evolutive se află imensa noastră capacitate de interacţiona vizual, cred specialiştii. Pentru a identifica indivizii din cadrul grupului, multe animale folosesc mirosul sau vocalizările şi mult mai puţin văzul, mai ales când e vorba de animale nocturne. 

Dar oamenii sunt „fiinţe vizuale”, sunt foarte pricepuţi la recunoaşterea chipurilor, având o regiune a creierului specializat pentru aceasta. Sunt, totodată, fiinţe sociale, interacţiunile sociale fiind strâns corelate cu recunoaşterea indivizilor. 

De aceea, prin selecţia naturală, oamenii au evoluat spre o mare variabilitate a chipurilor, cred autorii studiului, care şi-au publicat concluziile în jurnalul Nature Communications.

Cercetătorii au folosit bazele de date ale armatei SUA, în care erau înregistrate măsurători antropometrice ale unui mare număr de  bărbaţi şi femei din rândul forţelor armate americane.

Trăsături precum distanţa dintre ochi sau lăţimea nasului nu variază doar întâmplător, ci ca rezultat ale evoluţiei, iar trăsăturile cele mai variabile sunt situate în triunghiul ochi-nas-gură.

Trăsăturile faciale sunt mult mai variabile decât ale caracteristici legate de aspectul corpului, precum lungimea braţelor, şi, spre deosebire de dimensiunile corporale, care sunt corelate unele cu altele (de obicei, oamenii cu braţe lungi au şi picioare lungi), trăsăturile feţei variază independent una de alta: de exemplu, oamenii care au un nas lung nu îl au neapărat şi lat. 

De altfel, şi genele asociate cu trăsăturile feţei au un grad de variabilitate mai mare decât genele ce controlează dezvoltarea restului corpului, a arătat studiul. Mai mult decât atât, o variabilitate genetică similară a fost descoperită în genomul omului de Neanderthal şi al omului din Denisova, ceea ce arată că această capacitate mare de recunoaştere facială a evoluat chiar înainte de diferenţierea acestor specii de oameni. 

Sursa: Science Daily