Home » D:News » Companiile Boeing şi SpaceX vor construi „taxiuri spaţiale” pentru NASA

Companiile Boeing şi SpaceX vor construi „taxiuri spaţiale” pentru NASA

Publicat: 17.09.2014
NASA a anunţat marţi că a ales companiile Boeing şi SpaceX pentru a construi primele două vehicule spaţiale private care vor fi capabile să transporte astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi să pună astfel capăt dependenţei de capsulele ruseşti Soyuz, informează AFP.

„Boeing şi SpaceX au propus sisteme – CST 100 şi Dragon V2 – care ne vor permite să transportăm echipaje spre ISS peste doar câţiva ani”, a declarat directorul NASA, Charles Bolden, cu ocazia unei conferinţe de presă la Centrul spaţial Kennedy din apropiere de Cape Canaveral, în statul american Florida.

Este vorba despre un contract de 6,8 miliarde de dolari în total.

Boeing a primit partea cea mai mare din contract, de 4,2 miliarde de dolari, iar SpaceX a primit 2,6 miliarde de dolari.

„Astăzi am făcut un pas uriaş pentru a ne apropia de posibilitatea de a-i lansa pe astronauţii noştri de pe teritoriul Statelor Unite într-un vehicul spaţial american”, a precizat Charles Bolden, el însuşi fost astronaut.

„Parteneriatul dintre Boeing şi SpaceX promite să ofere unui număr mai mare de persoane ocazia de a cunoaşte entuziasmul zborurilor spaţiale”, a adăugat el.

În plus, „încredinţarea transportului pe orbita joasă unei industrii private permite NASA să se concentreze mai mult asupra unui ambiţios zbor spre Marte”, a explicat directorul general al agenţiei spaţiale americane.

Primele zboruri ale acestor vehicule spaţiale private vor avea loc în anul 2017.

Contractul acoperă în total şase misiuni cu echipaje umane la bord către ISS pentru fiecare dintre cele două companii.

Capsula Dragon V2, propusă de SpaceX    Capsula Dragon V2, propusă de SpaceX

Alegerea a două companii pentru a construi două vehicule spaţiale se explică prin dorinţa NASA de a menţine o concurenţă sănătoasă care, potrivit agenţiei americane, reprezintă cea mai bună modalitate pentru a construi cel mai sigur şi cel mai ieftin sistem de transport spaţial.

NASA a cheltuit deja 1,5 miliarde de dolari din 2010, dintre care 800 de milioane în acest an, pentru a concepe şi dezvolta vehicule spaţiale private care pot să transporte astronauţi pe ISS, alegând într-o primă etapă, în 2012, companiile Boeing, SpaceX şi un al treilea concurent, Sierra Nevada.

După ultimul zbor al navetelor spaţiale americane în iulie 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele ruseşti Soyuz pentru a-şi transporta astronauţii la bordul ISS. Roscosmos a devenit singura agenţie spaţială care este capabilă, graţie lansatoarelor şi capsulelor Soyuz, să trimită astronauţi pe ISS şi să îi readucă apoi pe Terra. Roscosmos facturează NASA cu peste 70 milioane de dolari pentru fiecare astronaut trimis pe staţie.

Această situaţie a devenit foarte delicată după înrăutăţirea relaţiilor diplomatice dintre Washington şi Moscova din cauza crizei din Ucraina.

Boeing, care are o experienţă îndelungată în sectorul spaţial şi a colaborat la construirea ISS, a promis să îşi construiască noua capsulă, CST-100, cu capacitate de şapte locuri, în fostele hangaruri – între timp modernizate – de la Centrul Spaţial Kennedy, unde erau asamblate navetele spaţiale americane. Această activitate va duce la înfiinţarea a 550 de locuri de muncă.

CST-100 va fi lansată cu ajutorul rachetei Atlas V, care a efectuat deja aproape 50 de lansări, de la baza aeriană Cape Canaveral.

În ceea ce priveşte SpaceX, capsula ei Dragon V2, tot de şapte locuri, derivată din actuala capsulă Dragon care a efectuat deja cinci zboruri reuşite şi s-a conectat fără probleme la ISS, va fi lansată de racheta Falcon 9. Acest lansator a efectuat deja 11 zboruri.

Spre deosebire de Boeing, SpaceX va crea mai puţine locuri de muncă la Centrul spaţial Kennedy, de unde compania îşi va lansa totuşi capsula Dragon V2. SpaceX a închiriat de la NASA celebra rampă de lansare 39A de unde au pornit istoricele misiuni spaţiale Apollo către Lună.

Sierra Nevada, al cărei proiect nu a fost reţinut, propunea o mini-navetă de cinci locuri, denumită „Dream Chaser”, capabilă să revină din spaţiu şi să aterizeze ca un avion.

Alegerea făcută de NASA a fost salutată de mai mulţi membri ai Congresului american.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri pe oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent cu cel dintr-un avion Boeing 747.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă