Cantitatea de acid docosahexaenoic (DHA) – un acid gras din grupa acizilor omega-3 – din laptele matern este cel mai important indice care prezice perfomanţele şcolare ale copiilor, având o influenţă mai mare decât venitul mediu la nivel naţional şi suma cheltuită pentru fiecare copil în procesul de şcolarizare. Cantitatea în care se găseşte acest acid gras în laptele mamei influenţează în proporţie de 20% rezultatele la teste, arată un studiu realizat de specialişti de la UC Santa Barbara şi University of Pittsburgh, publicat în jurnalul Prostaglandins, Leukotrienes and Essential Fatty Acids.
Acest tip de grăsime se găseşte predominant în peşte, seminţe şi fructe oleaginoase (alune, nuci).
Pe de altă parte, proporţia mai mare de acizi omega-6 – cel mai comun fiind LA (acid linoleic) în laptele matern este asociată cu note mai mici la teste.
Inteligenţa umană îşi are rădăcina în dimensiunile mari ale creierului nostru, au explicat cercetătorii, iar pentru construirea acestor creiere mari e nevoie de acizi omega-3, mai ales DHA. În schimb, acizii omega 6 (obţinuţi din produse precum soia sau uleiul de porumb) subminează efectele DHA şi par să aibă efecte negative asupra creierului.
Atât bunăstarea economică a ţărilor respective, cât şi alimentaţia s-au dovedit factori importanţi care influenţează rezultatele la teste, dar cercetătorii spun că ambele tipuri de acizi graşi pot fi obţinute din alimente şi că alimentaţia poate fi mai uşor modificată, în sens pozitiv, de către femeile aflate în aşteptarea unui copil, cel puţin în ţările de tip occidental, pentru a mări şansele viitoare ale copiilor de a se descurca bine la şcoală.
Sursa: Science Daily