Adevărul înfiorător despre Ebola: un oficial dezvăluie „ceea ce ne e frică să spunem public despre boală”

Michael T. Osterholm, directorul Center for Infectious Disease Research and Policy din cadrul Universităţii Minnesota, a dezvăluit pericolul uriaş al acestui virus într-un articol intitulat „Ceea ce ne e frică să spunem despre Ebola”, publicat în cel mai prestigios ziar din lume, New York Times. Iată ce are de spus Osterholm:

„Epidemia de Ebola din Africa de Vest are potenţialul să schimbe istoria la fel de mult ca orice ciumă.

• Câți dintre tinerii din România s-ar muta într-o altă ţară?
• Risc de coliziune între cel mai mare aisberg din lume și o insulă britanică

În ultimele luni s-au înregistrat peste 4.300 de cazuri şi 2.300 de decese. Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că, până la începutul lunii octombrie, s-ar putea înregistra mii de cazuri noi în fiecare săptămână în Liberia, Sierra Leone, Guineea şi Nigeria. Ce nu se spune public, în ciuda faptului că se discută în cadrul agenţiilor de sănătate publică, este faptul că ne aflăm într-un teritoriu complet necunoscut şi că Mama Natură este singura forţă care controlează acestă criză în acest moment. 

Există două posibile capitole viitoare în această poveste ce ar trebui să ne ţină treji noaptea.

Prima posibilitate este aceea ca virusul Ebola să se răspândească din Africa de Vest în megaoraşe din alte regiuni ale lumii aflate în curs de dezvoltare. Această epidemie este foarte diferită de cele 19 ce au avut loc în Africa în ultimii 40 de ani. Este mult mai uşor să controlezi infecţiile cu Ebola în sate izolate. Dar, în ultimele patru decenii s-a înregistrat o creştere cu 300% a populaţiei Africii, o bună parte în mahalalele oraşelor mari. Ce se întâmplă atunci când o persoană infectată, care nu prezintă încă simptome, călătoreşte cu avionul spre Lagos, Nairobi, Kinshasa sau Mogadishu — sau chiar Karachi, Jakarta, Mexico City ori Dhaka?

A doua posibilitate este una pe care virusologii nu vor să o discute deschis, dar pe care o iau cu siguranţă în calcul în mod privat: aceea ca virusul Ebola să sufere o mutaţie care să-i permită să devină transmisibil prin aer. Acum puteţi lua Ebola doar prin contact direct cu fluidele corporale. Dar virusurile precum Ebola sunt renumite pentru că sunt extrem de „neatente” în ceea ce priveşte copierea, ceea ce înseamnă că virusul ce intră într-o persoană poate fi diferit din punct de vedere genetic de virusul ce intră în altă persoană. Hiper-evoluţia pe care o înregistrează în prezent virusul Ebola este fără precedent; au fost mai multe transmisii de la om la om în ultimele patru luni decât au avut loc probabil în ultimii 500-1000 de ani. Fiecare infecţie nouă reprezintă miliarde şi miliarde de momente în care se aruncă cu „zarul genetic”

Dacă anumite mutaţii ar avea loc, acest lucru ar însemna că am risca să luăm Ebola doar prin simplul act al respiraţiei. Infecţiile s-ar răspândi rapid în toate zonele globului, aşa cum a făcut-o virusul gripei H1N1 în 2009, după ce a apărut în Mexic.

De ce se tem oficialii să discute acest lucru? Pentru că nu vor să fie acuzaţi că strigă „foc!” într-un teatru aglomerat, lucru de care sunt sigur că voi fi acuzat. Dar riscul este real, iar până când nu-l vom lua în calcul, lumea nu va fi pregătiă să facă paşii necesari pentru a opri epidemia.

În 2012 o echipă de cercetători canadieni au demonstrat că Ebola Zaire, acelaşi virus ce provoacă epidemia din Africa de Vest, poate fi transmis pe cale respiratorie de la porci la maimuţe, ambele animale având plămânii foarte asemănători cu cei ai oamenilor. Cartea publicată în 1994 de Richard Preston, „The Hot Zone”, relata povestea epidemiei din 1989 a unei tulpini diferite, virusul Ebola Reston, ce s-a răspândit printre maimuţele dintr-o staţie aflată sub carantină în apropiere de Washington. Virusul s-a transmis prin respiraţie, iar epidemia s-a sfârşit abia când toate maimuţele au fost eutanasiate. Trebuie să luăm în calcul posibilitatea ca aceste transmisii să aibă loc şi între oameni, dacă virusul suferă o mutaţie.

Deci, ce trebuie să facem şi nu facem deja?

Mai întâi, este nevoie ca cineva să preia poziţia de „comandă şi control”. Organizaţia Naţiunilor Unite este singura organizaţie internaţională care poate coordona volumul uriaş de ajutor umanitar, medical şi de sănătate publică ce trebuie să vină din partea multor ţări şi organizaţii non-guvernamentale pentru a permite sufocarea acestei epidemii. Până acum, ONU a jucat cel mult un rol de colaborator, iar atunci când toată lumea este responsabilă, de fapt nimeni nu este responsabil.

O rezoluţie a Consiliului de Securitate ar putea oferi ONU responsabilitatea totală pentru gestionarea acestei epidemii, respectând totodată suveranitatea naţiunilor din Africa de Vest pe cât este posibil. ONU ar putea, de exemplu, să obţină aeronave şi dreptul de aterizare. Multe linii aeriene private refuză să mai zboare în ţările afectate, ceea ce face foarte dificilă trimiterea de provizii esenţiale şi de specialişti. De asemenea, ţările din Grupul celor 7 ar trebui să ofere asistenţă militară şi la sol care să permită asigurarea lanţurilor de aprovizionare pentru produse medicale şi de gestionare a infecţiilor, cât şi a alimentelor şi apei potabile în zonele aflate sub carantină.

Naţiunile Unite ar trebui să ofere oricâte paturi sunt necesare; Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat 1.500, dar este posibil să fie nevoie de alte câteva mii. De asemenea, ar trebui să coordoneze recrutarea şi antrenarea a personalului medical în jurul lumii, mai ales prin apelarea la cei ce au supravieţuit infecţiei cu Ebola şi care nu mai riscă să se infecteze. Multe ţări promit să ofere resurse medicale, dar aceste donaţii nu vor produce un sistem eficient de tratament dacă nimeni nu este responsabil de coordonarea lor.

În cele din urmă, trebuie să ne amintim că Ebola nu este singura problemă a Africii de Vest. Zeci de mii de oameni mor acolo anual din cauza unor boli ca SIDA, malaria şi tuberculoza. Liberia, Sierra Leone şi Guineea au printre cele mai mari rate ale mortalităţii materne din lume. Deoarece acum oamenii sunt prea speriaţi de riscul de a contracta Ebola pentru a merge la spital, foarte puţini oameni beneficiază de îngrijiri medicale de bază. În plus, mulţi lucrători din sectorul medical au fost infectaţi cu Ebola şi peste 120 au murit. Liberia mai are doar 250 de doctori la o populaţie de patru milioane.

Aşadar, este vorba despre umanitarism şi de interes propriu. Dacă aşteptăm ca vaccinurile şi medicamentele noi să apară pentru a opri epidemia de Ebola, în loc să acţionăm acum, riscăm ca boala să plece din Africa de Vest şi să ajungă la noi în curte.”