Doctorii au văzut că femeia nu avea cerebel, o parte importantă a creierului. Locul unde ar fi trebuit să se afle acest organ era gol, umplut doar cu lichid cefalorahidian, fără urmă de ţesut cerebral.
Nimeni nu a ştiut până acum de condiţia specială a tinerei, dar mama ei spune că femeia a putut să meargă în picioare abia la vârsta de 7 ani şi să vorbească abia la 6 ani. În plus, pacienta recunoaşte că întotdeauna i-a fost greu să meargă drept, având probleme de echilibru.
Cerebelul, numit şi „creierul mic”, are un ţesut mai compact faţă de restul creierului, reprezintă doar 10% din volumul total al creierului, dar conţine 50% din neuroni.
Deşi mai există cazuri de oameni care trăiesc fără o parte a creierului, pacienta din China se alătură unui grup restrâns de doar 9 oameni din întreaga lume care nu au deloc cerebel. De obicei, persoanele care se nasc cu această anomalie mor foarte tinere.
Funcţia principală a cerebelului este de a controla echilibrul şi mişcările voluntare, dar are un rol şi în învăţarea limbajului şi a mersului.
În mod normal, dacă această parte a creierului este afectată, bolnavul va suferi de un handicap grav. Prin urmare, este uimitor că tânăra nu are decât o tulburare minoră de limbaj şi de mers.
Acest lucru demonstrează cât de adaptabil este de fapt creierul uman, reuşind să compenseze părţile lipsă, spune Mario Manro, cercetător la Free University Of Brussels din Belgia. În cazul aceste tinere, funcţiile care ar fi fost îndeplinite în mod normal de cerebel au fost preluate de cortex.
Sursa: New Scientist