Ce sunt „conflictele îngheţate”, instrumentul prin care Rusia îşi controlează vecinii?
Ideea este ca un conflict teritorial sângeros fără o soluţie evidentă să fie pus în aşteptare, iar Rusia să intervină pentru a menţine pacea în termenii săi. Transnistria sau regiunile separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia sunt exemple ale acestei politici a Moscovei. Rusia este văzută deseori ca un binefăcător şi un protector de persoanele care trăiesc în interiorul zonelor de „conflict îngheţat”, în timp ce ruşii simt un fel de datorie faţă de expatriaţi sau oricine îi este „loial” din vechea URSS.
„Sunt câteva caracteristici care se repetă în amestecul Rusiei la periferia sa”, afirmă Michael Cecire, expert pentru această regiune din cadrul Institutului de cercetare pentru politică externă din Philadelphia.
În opinia lui Michael Cecire, metodele neortodoxe şi variate pe care Rusia le-a folosit în estul Ucrainei, descrise drept „război hibrid”, au fost mobilizate înainte „la periferia rusă”. „Moscova este foarte pricepută în a folosi operaţiuni subtile de influenţă pentru a genera cereri de «protecţie»”, adaugă el.
„În Georgia, R.Moldova şi chiar Azerbaidjan, Moscova a contribuit la cultivarea condiţiilor pentru alimentarea sentimentelor separatiste chiar în situaţii în care populaţia este departe de un consens, aşa cum arată sondajele din Ucraina”, afirmă el. „Atunci când separatismul a dus la un conflict armat, Moscova a fost foarte pricepută în a facilita transferul de arme, provizii, şi «voluntari» pentru a alimenta puterea forţelor separatiste”, explică Cecire.
În opinia lui Igor Sutiaghin, expert în relaţiile ruso-americane, Transnistria şi Nagorno-Karabah sunt cele mai bune exemple ale politicii Kremlinului în privinţa conflictelor „îngheţate”. „Iniţial era doar o politică oportunistă dar ulterior s-a dovedit a fi mai degrabă un instrument eficient şi aşa a ajuns un mecanism standard al politicii ruseşti”, afirmă el.
„Conflictele îngheţate sunt pârghia folosită de Kremlin pentru a influenţa politica generală a ţărilor respective”. Această trăsătură poate fi văzută prin prisma personalităţilor implicate în conflicte. În iulie, Vladimir Antiufeiev a devenit vicepremier în guvernul rebelilor din Doneţk, în estul Ucrainei. Fost comandant al unei unităţi de poliţie sovietică de elită din Letonia, Antiufeiev a jucat un rol cheie în Transnistria.
În ceea ce priveşte câştigurile pe care le are Rusia din alimentarea acestor zone cu o instabilitate permanentă, în primul rând este vorba despre un obiectiv strategic de limitare a expansiunii NATO. Existenţa unor dispute teritoriale nerezolvate cu statele vecine împiedică aderarea la NATO.
Andrei Piontkovski, un analist al politicii ruseşti cunoscut pentru criticile sale dure la adresa preşedintelui Vladimir Putin, crede că liderul rus menţine instabilitatea în Ucraina, din cauza orientării acesteia către UE. „Scopul său ultim este preşedinţia pe viaţă”, a declarat el pentru BBC. „Astfel că Ucraina nu are dreptul să devină un stat democratic, deschis din punct de vedere economic. Din punctul de vedere al lui Putin, aceasta ar crea un exemplu foarte rău pentru Rusia”, a explicat Piontkovski.