Cum s-a format craterul din Nicaragua? Nu a fost vorba de un meteorit, spun experţii
Craterul cu diametrul de 12 metri apărut în apropierea aeroportului internaţional Managua s-a format datorită căderii unui meteorit, la data de 6 septembrie 2014, a declarat comisia numită de guvernul din Nicaragua pentru a investiga fenomenul.
Dar oamenii de ştiinţă nu sunt deloc convinşi că a fost vorba despre un meteorit.
Unii locuitori din Managua au declarat că au auzit în acea zi o bubuitură puternică; acest lucru ar susţine ideea că în apropietea oraşului a căzut un meteorit.
Însă alte detalii legate de această întâmplare nu se potrivesc cu ipoteza căderii unui meteorit şi îi fac pe oamenii de ştiinţă să fie sceptici.
Dacă un meteorit a produs acel crater, căderea ar fi trebuit să fie însoţită şi de o mare explozie luminoasă, vizibilă pe cer, spune Bill Cooke, director al Meteoroid Environment Office din cadrul Marshall Space Flight Center, aparţinând de NASA. Or, acest lucru nu a fost observat. Managua este un oraş cu mulţi locuitori (aproximativ 1 milion) şi existau şanse foarte mari ca un asemenea fenomen să fi fost observat, dacă ar fi avut loc.
De asemene, la locul impactului cu un meteorit ar fi trebuit să se găsească fragmente înnegrite ale obiectului spaţial respectiv, explică expertul în meteoriţi Peter Jenniskens, din cadrul Search for Extraterrestrial Intelligence (SETI) Institute; însă nu se vede aşa ceva în fotografiile de la locul impactului şi nici nu a fost raportată descoperire unor asemenea dovezi.
Dacă într-adevăr craterul din Nicaragua ar fi fost produs de un meteorit, atunci ar fi fost vorba despre unul destul de mic – aproximativ 1 metru diametru, dacă ar fost un meteorit metalic, din fier, sau ceva mai mare, dacă ar fi un meteorit din material pietros.
Reprezentanţi ai oficialităţilor din Nicaragua au emis ipoteza că presupusul meteorit ar fi fost o bucată din asteroidul 2014 RC, care a trecut prin apropierea Pământului la data de 7 septembrie 2014.
Dar experţi ai NASA spun că aşa ceva nu e plauzibil; având în vedere coordonatele spaţiale şi de timp, nu există nicio legătură între evenimentul din Nicaragua şi apropierea asteroidul 2014 RC.
Pentru moment nu există o explicaţie convingătoare pentru apariţia craterului din apropiere de Managua.
Sursa: Live Science