Recomandare neaşteptată: pe ce ar trebui să doarmă bebeluşii pentru a reduce riscul alergiilor?
Microorganismele de pe pielea animalelor ar putea avea un efect protector împotriva bolilor alergice, deoarece întăresc sistemul imunitar, cred cercetătorii de la Helmholtz Zentrum Munchen Research Centre.
Rezultatele studiului lor susţin aşa-numita „ipoteză a igienei”, conform căreia curăţenia excesivă, de care societatea modernă a devenit obsedată, duce la dezechilibrarea sistemului imunitar; acesta, nemaifiind „antrenat” corect, prin contactul cu o varietate de germeni, poate ajunge să funcţioneze necorespunzător, ceea ce poate duce la apariţia bolilor alergice şi a celor autoimune.
În cursul acestui an, un reputat specialist în domeniu a făcut o serie de recomandări neaşteptate, precum a mânca bucăţelele de mâncare căzute pe jos, pentru a combate riscul bolilor alergice provocate de insuficienta expunere a sistemului imunitar la germeni. De asemenea, s-a observat că acei copii care cresc în intrând în contact cu animale – nu numai cei care trăiesc în mediul rural, ci şi cei care, pur şi simplu, au un câine sau o pisică acasă – sunt mai puţin predispuşi la astm şi alergii.
În cadrul noului studiu, cercetătorii au urmărit 2.441 de copii germani până la vîrsta de 10 ani; 55% dintre aceştia dormiseră pe blănuri naturale în primele 3 luni de viaţă.
În cazul copiilor care dormiseră pe blănuri, probabilitatea de a suferi de astm până la 6 ani era cu 79% mai mică, comparativ cu copii care nu fuseseră expuşi la blănurile de animale. Până la vârsta de 10 ani, riscul de face astm era cu 41% mai mic.
Pieile şi blănurile de animale, cred oamenii de ştiinţă, ar putea adăposti microorganisme importante pentru antrenarea eficientă a sistemului imunitar. Studii viitoare urmează să confirme corelaţiile observate.
Sursa: Mail Online