Braţele acestei femei cântăresc fiecare câte 10 kg. Cazul ei este unic în lume (VIDEO)
Duangjay Samaksamam, proprietara unui magazin din Provincia Surin, Thailanda, suferă de o formă foarte gravă de macrodystrophia lipomastosa, care îi afectează ambele braţe, de la umeri până la degete.
Din cauza bolii, grăsimea se depune anormal pe braţe, astfel că fiecare braţ al femeii a ajuns să cântărească aproape 10 kg.
Duangjay are cele mai mari mâini din lume şi din cauza acestei afecţiuni îi este foarte greu să ducă la capăt chiar şi sarcini foarte simple, cum ar fi spălatul pe cap.
Femeia suferă de această boală din copilărie, iar primii 20 de ani a stat izolată, închisă în casă, de ruşine că arată ciudat.
Din această cauza nu a mers niciodată la şcoală şi a ieşit în lume abia la 26 de ani, când a fost nevoită să preia magazinul de alimente al părinţilor, care erau bătrâni şi nu se mai puteau descurca singuri.
Medici din întreaga lume au analizat cazul ei şi au operat-o de câteva ori, în speranţa că astfel braţele ei nu vor mai fi umflate. Din păcate nu au avut cum s-o ajute, iar singura soluţie este amputarea braţelor, spun experţii.
Cauza bolii nu este cunoscută şi nu există tratament. Prin operaţii poate fi îndepărtată o parte din grăsimea în exces, dar aceasta va creşte la loc în scurt timp.
Sursa: Daily Mail