A fost dezvăluit pericolul letal la care sunt expuşi piloţii de avioane şi însoţitorii de bord
Rezultatele unei meta-analize, realizată pe 19 studii anterioare, care au inclus peste 266.000 de persoane, indică faptul că riscul de melanom, cel mai frecvent tip de cancer de piele, este de două ori mai mare pentru piloţi, însoţitoare de bord şi stewarzi decât pentru restul populaţiei.
Această incidenţă, considerabil mai ridicată, este atribuită unei expuneri mai mari la razele ultraviolete care trec prin parbrizele şi hublourile din sticlă ale avioanelor, la altitudini mari, a explicat Martina Sanlorenzo, profesor la Universitatea California din San Francisco, principala autoare a studiului.
Concluziile studiului, publicate în JAMA Dermatology, „au implicaţii importante pentru medicina muncii şi protejarea acestei categorii profesionale”, a adăugat ea.
La altitudinea de 9.000 de metri, unde zboară cele mai multe dintre avioanele comerciale, intensitatea razelor ultraviolete, a căror acţiune cancerigenă este bine stabilită, este de două ori mai mare decât la nivelul solului, precizează autorii studiului.
În schimb, acea intensitate este chiar mai ridicată atunci când avioanele zboară deasupra straturilor groase de nori care pot, la fel ca nişte oglinzi, să reflecte până la 85% din razele ultraviolete.
În timp ce riscurile pentru piloţi şi personalul navigant referitoare la expunerea la radiaţiile ionizante (raze X, gamma etc.) care vin din spaţiu sunt monitorizate cu regularitate, pericolele generate de razele ultraviolete pentru acest grup profesional nu sunt recunoscute.
În 2014, aproximativ 76.000 de cazuri de melanom au fost diagnosticate în Statele Unite şi au condus la 9.710 de decese.