Cinci şopârle implicate într-un experiment spaţial rusesc despre viaţa lor sexuală au murit

02 09. 2014, 12:20

„Din păcate, toate şopârlele noastre au murit„, a anunţat Roskosmos într-un comunicat. „Data şi cauza morţii lor sunt cercetate şi vor fi determinate de experţii noştri”, a adăugat agenţia spaţială rusă.

Soarta celor cinci gecko, trimise în spaţiu pe 19 iulie, a fost îndelung comentată pe plan mondial, după ce oamenii de ştiinţă ruşi au anunţat că au pierdut controlul asupra satelitului Foton-M4, în care se aflau acele şopârle. Centrul de control a reuşit totuşi să restabilească destul de repede contactul cu satelitul, plasându-l apoi pe orbita corectă. Satelitul a revenit în cele din urmă luni pe Terra, aşa cum era stabilit.

În schimb, muştele prezente la bordul satelitului au supravieţuit şi chiar au putut să se reproducă în spaţiu.

Surse: Mediafax, AFP