Ce vin trebuie să bem, cât şi în ce condiţii, pentru a ne apăra de bolile de inimă?
„Acesta este primul studiu randomizat care compară efectele vinului roşu şi alb asupra unor markeri ai aterosclerozei, la persoane cu risc moderat de boli cardiovasculare (BCV). Am constatat că un consum moderat de vin are efect protector numai la persoanele care fac exerciţii fizice. Vinul roşu şi cel alb au dat acelaşi rezultat”, a spus prof. Milos Taborsky, care a prezentat concluziile studiului, numit In Vino Veritas, la Congresul Societăţii Europene de Cardiologie.
Studiul a inclus 146 de persoane cu risc de BCV scăzut până la moderat, conform criteriilor HeartScore.
Participanţii au consumat, timp de un an, fie vin roşu (Pinot Noir), fie vin alb (Chardonnay-Pinot), din aceeaşi recoltă şi podgorie din Republica Cehă.
Consumul moderat, conform definiţiei OMS, este echivalent cu 0,2 litri pentru femei şi 0,3 litri pentru bărbaţi, de maximum 5 ori pe săptămână.
Cercetătorii au constatat că, la majoritatea participanţilor, nivelul HDL (colesterol “bun”) nu s-a modificat după un an în care consumaseră vin; nivelul LDL (colesterol “rău”) a scăzut, atât la cei ce băuseră vin alb, cât şi la cei care băuseră vin roşu, în vreme ce colesterolul totul a scăzut doar la cei care băuseră vin roşu. Întrucât creşterea HDL este considerată un indicator important al scăderii riscului de BCV, cercetătorii au tras concluzia că vinul roşu sau alb nu are efectul de creştere a HDL care i se atribuia.
Singurul rezultat pozitiv constant a fost observat la participanţii care făceau exerciţii fizice (cel puţin de două ori pe săptămână): la aceştia, a crescut HDL şi a scăzut nivelul LDL şi cel al colesterolului total, indiferent de tipul de vin băut.
Probabil, spun cercetătorii, există o sinergie între mica doză de alcool etilic din vin şi activitatea fizică, sinergie care protejează împotriva BCV.
În studiile viitoare, specialiştii intenţionează să testeze efectele vinului roşu şi alb la persoane cu risc ridicat de BCV, care fac exerciţii şi care iau statine (medicamente pentru scăderea colesterolului).
Sursa: Science Daily