Primii oameni modificaţi genetic. Experţii americani monitorizează în secret 17 copii concepuţi în eprubetă
Acum, o clinică de fertilitate din New Jersey monitorizează în secret 17 dintre aceşti copii, care au venit pe lume înainte de interzicerea procedurii. Experţii speră să afle cât mai multe informaţii despre efectele pe termen lung ale procedurii.
Transferul citoplasmatic presupune transferarea unei părţi din ovulul unei femei în ovulul altei femei. Partea sănătoasă din ovulul femeii donator este folosită pentru a suplini partea nefuncţională din ovului mamei. Practic, din două ovule se formează unul singur, iar copiul va avea două mame şi un tată.
După ce ovulul va fi fecundat, embrionul va conţine 99% din ADN-ul părinţilor biologici, dar şi ADN mitocondrial din ovului femeii donator.
Problema este că un copil născut astfel are mai mult ADN mitocrondrial decât este natural, acesta venind de la ambele femei.
Genele care sunt în plus vor fi asimilate în genomul copilului şi apoi transmise mai departe urmaşilor săi.
Deci, se poate spune că savanţii au modificat genomul uman prin această metodă, alterând practic structura speciei noastre.
Primul copil care a fost conceput prin transfer citoplasmatic s-a născut în 1997, în urma unui experiment realizat de clinica Saint Barnabas din New Jersey.
Copiii născuţi astfel nu au fost monitorizaţi până acum, dar unul din ei a fost diagnosticat în 2002 cu o tulburare de comportament similară autismului.
De la începutul acestui an, clinica din New Jersey, sub coordonarea medicului Serena Chen, a început să urmărească starea copiilor comcepuţi aici.
Transferul citoplasmatic este similar unei proceduri moderne, dezbătută spre aprobare de Parlamentul din Marea Britanie. Tehnica aceasta se numeşte donare mitocondrială şi dacă va fi aprobată va duce la naşterea copiilor care vor avea, din punct de vedere biologic, trei părinţi.
Sursa: Medical Daily