Este ultimul lucru la care v-aţi aştepta. Ce trebuie să faceţi ca să fiţi consideraţi mai competenţi?
Cercetătorii de la Harvard Business School au analizat 5 studii care demonstrează că oamenii care cer sfaturi sunt apreciaţi, iar asta din cauza că tuturor ne place să dăm sfaturi.
O persoană căreia i se cere un sfat va căpăta încredere în ea şi îl va simpatiza pe cel care a apelat la ajutorul ei, precizează Alison Wood Brooks, coordonatoarea studiului.
În cadrul unui studiu, voluntarii au primit câte un partener şi aveau de rezolvat pe rând o problemă, dar separat. nu împreună.
După ce voluntarul rezolva problema, primea un mesaj de la partenerul său, care stabilise cu cercetătorii ce text să trimită. Unii i-au întrebat pe voluntari ce sfat au pentru rezolvarea problemei, iar alţii nu au întrebat.
La final, voluntarii au fost rugaţi să spună cât de competenţi au fost partenerii lor. Cei care ceruseră sfaturi au fost consideraţi mai competenţi decât ceilalţi.
Într-un alt studiu, subiecţii au fost rugaţi să-şi autoevalueze încrederea în sine la finalul rezolvării unei sarcini. Cei care fuseseră rugaţi să ajute cu un sfat erau mai încrezători în propriile puteri şi îşi apreciau mai mult şi partenerul.
De asemenea, ei au declarat că vor cere la rândul lor sfatul colegilor, dacă vor avea nevoie.
Sursa: Science of Us