În lucrarea intitulată „The iceberg risk in the Titanic year of 1912”, publicată în revista Signifiance, autorii susţin că gheţarul care a dus la scufundarea vaporului nu ar fi trebuit să se afle acolo în mod normal.
Gheţarul de mari proporţii s-a deplasat mult spre sud faţă de zona unde ar fi trebuit să se afle, iar această deplasare anormală a fost produsă de condiţii meteo neobişnuite.
Desigur, stresul echipajului a avut un rol în tragedie, dar apariţia bruscă a gheţarului este cea care a decis soarta pachebotului, deci cazul ar putea fi clasat sub eticheta de „ghinion”.
În anul 1912, când a avut loc tragedia, sistemul de avertizare în privinţa gheţarilor nu era foarte bine pus la punct. Totuşi, în aprilie 1912, navele care au circulat prin Atlantic au raportat un număr foarte mare de gheţari, deci în acel an prezenţa acestora a fost mult mai ridicată ca în alte perioade.
În acel an, 1.038 de gheţari mai mari de 5 metri ca lungime la suprafaţa apei au fost raportaţi la sud de paralela de 48 de grade, unde se află de obicei.
În mod normal, pe măsură ce se deplasează spre sud, gheţarii îşi pierd mare parte din dimensiuni. Cu toate acestea, cel de care s-a lovit Titanicul avea o adâncime de 185 de metri şi 125 de metri lungime, deci era foarte mare.
Asta pentru că în acel an a fost un front de presiune atmosferică ridicată, care a adus are rece din Canada peste Atlantic, ducând la coborârea gheţarilor mult spre sud şi totodată a prevenit ruperea şi topirea lor.
La aceste condiţii atmosferice neprielnice s-au adăugat stresul echipajului în timpul primului voiaj al vaporului şi ambiţia căpitanului, care nu a vrut să reducă viteza, deşi fusese avertizat că în zonă sunt mulţi gheţari.
Sursa: Daily Mail