Cel mai bun „prieten” al omului? Studiind lupii şi câinii, cercetătorii au ajuns la o concluzie neaşteptată

Friederike Range şi Zsófia Virányi, care lucrează la Institutul de Cercetări  Messerli,  din cadrul Universităţii de Medicină Veterinară din Viena, au analizat comparativ comportamentul unor grupuri de câini şi de lupi crescuţi de oameni. Cercetătoarele au studiat câte 4 grupuri din fiecare specie (cu câte 2-6 animale în fiecare grup) şi le-au testat toleranţa faţă de membrii haitei cu ajutorul unui experiment legat de hrană. 

Au format perechi dintr-un câine de rang superior şi altul de rang mai mic şi au pus la îndemâna fiecărei perechi un castron cu mâncare. Au format, de asemenea, perechi de lupi, dându-le să mănânce în acelaşi fel. 

• Radiografiile toracice ajută la diagnosticul timpuriu al cancerului pulmonar
• Cum va fi vremea de Paște? Meteorologii anunță temperaturi mari, dar și ploi

Au constatat că, în absolut toate cazurile, câinele de rang mai înalt monopoliza porţia de hrană, în vreme ce lupii împărţeau mâncarea. Lupii mai dominanţi se arătau uşor agresivi faţă de cei inferiori în rang; în schimb, în cazul câinilor, unul de rang inferior nici măcar nu îndrăznea să se apropie de câinele dominant. 

Lupii s-a dovedit, de asemenea, mai capabili decât câinii să urmărească direcţia privirii tovarăşilor de haită pentru a găsi mâncare. 

„Lupii sunt foarte cooperanţi şi, când au o neînţelegere sau trebuie să ia o decizie în grup, comunică foarte mult în prealabil”, spune Friederike Range. În schimb, în haitele de câini, exemplarele dominante pot reacţiona agresiv faţă de subordonaţi la cea mai mică încercare de încălcare a ierarhiei din partea acestora. 

Range şi Virányi bănuiesc că relaţia dintre oameni şi câini este şi ea una ierarhică, oamenii fiind priviţi drept „şefi ai haitei”, mai curând decât una cooperativă, ca în cazul lupilor, aşa că noţiunea de „cooperare între oameni şi câini” ar putea avea nevoie să fie revizuită, ca şi ipoteza că domesticirea a dezvoltat capacitatea de cooperare a câinilor.

E posibil ca strămoşii noştri să fi crescut câinii astfel încât să le dezvolte nu spiritul de cooperare, ci gradul de supunere şi dependenţă, adică să nu fi acţionat  „în vederea unui scop comun”, spun cercetătoarele.

Apreciind studiul celor doi psihologi, James Serpell, etolog la University of Pennsylvania, spune că totuşi concluziile lor ar putea să nu fie bine primite de dresorii de câini. Aceştia nu agreează cuvântul „dominanţă”, deşi dominanţa, ca fenomen, există în mod clar la câini (la unele rase manifestându-se mai puternic decât la altele). 

Concluziile cercetătoarelor din Viena sunt confirmate şi de rezulatele obţinute de Monique Udell, specialist în studiul comportamentului animal la Oregon State University; şi după părerea ei, câinii „aşteaptă să li se dea ordine.” 

Pentu a afla dacă acest animale pot rezolva independent probleme, ea a testat 20 de câini – 10 câini de casă şi 10 proveniţi de la adăposturi – şi 10 lupi crescuţi în captivitate, punându-le la dispoziţie un recipient închis ce conţinea cârnaţi. Fiecare animal a avut la dispoziţie 2 minute pentru a deschide recipientul.

Rezultatul? Niciunul dintre câinii adulţi nu a reuşit; cei mai mulţi nici n-au încercat. În schimb, 8 din cei 10 lupi au deschis recipientul în mai puţin de 2 minute. Interesant: şi căţeluşii au reuşit asta, ceea ce sugerează că, din naştere, câinii sunt la fel de capabili ca lupii să îndeplinească o astfel de sarcină, dar, pe măsură ce cresc şi devin tot mai dependenţi de stăpânii lor umani, acest comportament independent este inhibat. Ca dovadă, câinii adulţi puteau totuşi deschide recipientul, până la urmă, atunci când stăpânii le spuneau să facă acest lucru. 

Sursa: Science AAAS