Pe exteriorul Staţiei Spaţiale Internaţionale trăiesc forme de viaţă!
Cercetătorii ruşi afirmă că planctonul nu a fost transportat în spaţiu cu ajutorul vehiculelor care decolează de la centrul spaţial rusesc de lansări spaţiale, întrucât acesta se află în stepele din Kazahstan. Ei sunt de părere că aceste microorganisme au ajuns la o asemenea altitudine întrucât au fost ridicate de curenţii de aer de pe Terra.
În mod aproape incredibil, micuţele organisme au fost găsite în viaţă în vidul spaţial, în ciuda temperaturilor extrem de scăzute, a lipsei de oxigen şi a radiaţiei cosmice.
Descoperirea a fost făcută în timpul unei ieşiri pe orbită a cosmonauţilor ruşi Olek Artemiev şi Alexandr Skvorţov, care au lansat câţiva nanosateliţi în spaţiu.
Ei au folosit câteva cârpe pentru a curăţa ferestrele – cunoscute şi sub denumirea de „iluminatoare” – de la segmentul rusesc al ISS şi au descoperit ulterior prezenţa planctonului şi a altor microorganisme, folosind „un echipament de înaltă precizie”.
„Rezultatele acestui experiment sunt absolut unice”, a declarat Vladimir Soloviev, directorul misiunilor spaţiale ruseşti de pe ISS.
„Am găsit urme de plancton marin şi particule microscopice pe suprafaţa iluminatorului. Acestea vor fi studiate în amănunţime”, a adăugat el.
Planctonul nu este o specie indigenă din Baikonur, localitatea din Kazahstan de unde decolează modulele spaţiale ruseşti.
Vladimir Soloviev spune că nu este absolut sigur în legătură cu „felul în care aceste particule microscopice au apărut pe suprafaţa staţiei spaţiale”, precizează agenţia de presă rusă Itar-Tass.
El crede că acele microorganisme au fost ridicate de curenţii de aer de pe Terra până la altitudinea de 420 de kilometri la care se află ISS.
„Planctonul, în aceleaşi stadii de dezvoltare, poate fi găsit la suprafaţa oceanelor. Nu este o specie tipică pentru Baikonur. Asta înseamnă că microorganismele au fost ridicate de curenţii de aer, au ajuns până lângă staţie şi s-au lipit de suprafaţa ei”, a adăugat Vladimir Soloviev.
NASA nu a comentat deocamdată ce ar putea să însemne această descoperire pentru segmentul american al ISS şi nici dacă astronauţii săi au făcut descoperiri similare în trecut.
Pe de altă parte, legumele viitorului, plantate în solurile de pe meteoriţi ar putea hrăni într-o bună zi oamenii care vor ajunge pe alte planete. Astroecologistul Michael Mautner crede că va fi posibil, în viitor, ca oamenii să cultive anumite plante pe alte planete, care vor deveni vitale pentru supravieţuirea viitoarelor colonii umane de pe Marte. Potrivit cercetătorului american, profesor la Virginia Commonwealth University, meteoriţii conţin adeseori fosfaţi, nitraţi şi chiar apă, din care plantele pot să se hrănească. Pentru a cultiva plante, profesorul Mautner a măcinat câteva fragmente de meteoriţi pentru a crea o materie specială care seamănă foarte mult cu solul terestru.
„O varietate de culturi de ţesuturi de bacterii, alge, sparanghel şi cartofi au crescut foarte bine în aceste soluri de meteoriţi şi asteroizi, ca şi în solurile provenind din meteoriţii de pe Marte”, a dezvăluit el.
Savantul american intenţionează să descopere astfel acele soiuri de plante şi acele tipuri de soluri extraterestre care vor oferi cele mai bune condiţii pentru viitoarele ferme spaţiale.
Experimentul profesorului Mautner se află încă într-un stadiu incipient. Cercetătorul american va trebui să treacă în viitor peste o serie de factori negativi, precum lipsa oxigenului de pe alte planete şi nivelurile diferite de gravitaţie. El crede însă că studiul său reprezintă un prim pas, care ar putea oferi oamenilor instrumentele de care vor avea nevoie pentru a explora mai bine Sistemul Solar şi spaţiul de dincolo de acesta.
Surse: Mediafax, Mail Online